30 martie 2009

Despre gunoi si renastere...(M-I version 7.o)

Uita-te bine la titlul asta. Cate se ascund in el, nici nu-ti poti da seama. Incearca sa gasesti tu singur cat mai multe sensuri inainte sa-mi citesti nebuniile...

Iata-le:

DA. Vreau sa spun in primul rand ca esti un gunoi. Si cand spun asta nu ma refer doar la tine. Ma refer si la mine si la orice poate respira pe lumea asta. Suntem niste deseuri, prin substanta din care suntem alcatuiti si prin toate faptele pe care le facem. O derivata pe un interval nedefinit al unei functii ori prea complexe, ori prea simple, pe care nu sta nimeni s-o rezolve pentru ca e plictisit sau prea prost. Nu indrazni sa ma contrazici, gunoi ce esti. Nu e nici macar o insulta, e doar crunta realitate. Minciuna in care te scalzi e defapt o mare groapa de gunoi a universului, numita umanitate, iar tu esti undeva sub toate celelalte miliarde de miliarde de tone de gunoi mai proaspat si mai norocos decat tine sa fi fost aruncat mai pe urma. Nu te simtii inferior... Totodata stai pe alte miliarde de miliarde de tone de gunoi mai putin norocos, aruncate inaintea ta de o forta... divina sa-i zicem. Va incurcati unul pe altul, va transmiteti mirosul stricat si va stalciti reciproc. De atata gunoi, nici macar nu-ti poti gasi pozitia, ortogonal vorbind, in asemenea morman. Omogenizarea incepe sub propria greutate si sub greutatea gunoaielor de mai sus, mai grele, mai norocoase. Omogenizarea te face un gunoi. Gunoi cu suflet. Astfel, daca Ox tinde la infinit si Oy tinde la infinit, integrala ta defineste o arie care tinde la 0. Iata! Conditia omului, din punct de vedere matematic. Oricat de concava, convexa sau poate constanta ar fii functia ce te defineste, graficul ei se reduce la un punct in acest sistem de referinta al gunoaielor. Si daca nu te-ai prins, da, M-I vine de la matematica-informatica. Version 7.o vine de la System of a Down, stiti voi de unde ("Eating seeds as a past-time activity", gunoaie ce sunteti). Cat de real cu putinta...

DA. In al doilea rand vreau sa iti spun de gunoaiele din jur. In afara de oameni, exista si gunoiul oamenilor. Oriunde ai merge, oriunde ai vrea sa scapi de ele, nu poti. Suntem inconjurati de gunoi pe care nici macar nu-l mai observa nimeni, cu exceptia catorva oameni care se numesc ecologisti. Ii admir dar sunt cam fraieri. Astia-s culmea... Nu stiu ca lupta pentru o cauza pieduta? Fiecare punga, hartie, cutie, ambalaj, eticheta, sticla, bucata de aliment alterat, bucata de mobilier uzat, toate sunt nemuritoare si exponential in crestere. Cu cat suntem mai multi oameni, cu cat avem mai multa nepasare, cu atat agravam mai tare acest cancer incurabil. Nici un colt de natura nu va scapa de mania mainii care lasa in viteza, uitandu-se mai intai in stanga si-n dreapta ca sa nu para ea pacatoasa, bucata cu bucata, un mare morman de gunoi peste tot in jur. Si ca tot mai vorbeam eu de Romania, tara oamenilor cei mai liberi in stil si nesimtire, raportand nivelul de civilizatie la cantitatea de deseuri, noi avem un record de nepasare pe care cartea recordurilor negative il consemna zilnic. Biblia neagra ce scrie adevarul absolut despre om, cat se poate de concis si calculat, nu povesti cu despartit ape si barci pline cu porci. Ne auto-intrecem. Aveam eu un gand cand eram mai mic... Gandeam ca fiecare bucata de gunoi trebuie sa fi avut o poveste proprie, o mana care sa o fi aruncat, un creier caruia sa nu-i fi pasat de pamantul nostru, al tuturor. Mana care a fost si a mea candva, recunosc, dar asta s-a schimbat. (Tu recunosti macar?) Si gandeam ca daca m-as apuca sa scriu fiecare poveste a gunoaielor, nu numai ca n-as avea timp si ar dura la infinit, dar n-as avea nici loc practic pe Terra pentru atatea volume. Ca sa nu mai zic ca n-ar sta nimeni sa le citeasca, cum nu sta nimeni sa judece o clipa cand arunca gunoi zicandu-si ca nu o sa se cunoasca. Nu-i rau, ce-i drept, pentru ca are dreptate. Dar pas cu pas, facandu-ne loc in mana puturoasa pentru a face mai repede nu-stiu-ce activitati prostesti, reducem ireversibil locul in care putem sa le facem. Lenea, motorul progresului. Lenea, motorul autodistrugerii. Constientizarea trebuia inceputa odata cu progresul, cu tehnologizarea, cu infiintarea si infiltrarea plasticului in vietile noastre. Colorate, moarte, stalcite, gunoaiele zac cum zacem si noi intre noi. Sa fim noi dumnezeii acestui fenomen? Avem noi acest drept? Atunci inseamna ca functia lor si functia noastra definita in paragraful de mai sus sunt perfect izomorfe. Izomorfismul este aruncarea inconstienta, fiind bijectiv (daca un om arunca un gunoi atunci el este (si este unic) un gunoi) si deasemenea respectand proprietatea ca elementul neutru celei de-a doua functii devine neutrul primei functii. (omul nepasator = gunoi pe care nu-l strange nimeni). Sper sa ma inteleaga cineva. Trezirea! Probabil prea tarziu...

Suna chiar atat de grav? Desigur.

DA. In al treilea rand vroiam sa vorbesc de renasterea umana. Renasterea ( a se citi nastere din nou, cu sens de innoire a spiritului, nu conceptul artistic cu acelasi nume ) este o stare de improspatare a fiintei din care te compui, de care ai nevoie, ciclic. Cum toate piesele formeaza un intreg, umanitatea intreaga are nevoie de renastere cand si cand, cand oboseste sub greutatea propriei prostii. Cateodata, pur si simplu se satura de propria incoerenta. Renasterea este practic imposibila, gandindu-te in sensul ca asta ar inseamna sa fii din nou nascut la fel ca prima data, sa dai restart game. Ziceam in articolul cu gara despre ireversibilitate, ei tocmai acel tren fara usi nu te lasa sa faci asta. Nici macar load de unde iti place sau de unde te simti in siguranta nu poti da, pentru ca nu exista save. Nimeni nu mai este in stare sa se salveze din nepasarea celorlalti. E o incordare prea mare in acest maidan, in aceasta troiana de jeg. Nici macar un sistem de salvare nu exista. Nici nu cred c-a existat vreodata. Poate doar atunci cand inca erau copaci pe care nu erau scrise sume de porecle ridicole cu rezultate cretine. Salvari? Singurele care au conotatie practica ajung prea tarziu, prinse fiind in trafic de gunoaiele de beton si fier ( construite de gunoaie de carne) ce impiedica acest proces de vindecare. Plecand din (0,0) spre o traiectorie ascendenta spre infinit, iar datorita intarzierii acestor salvari, functia noastra capata o deviere de bumerang si se intoarce in origine. Moartea. Poate ca de aici si ideea cu renasterea. Totusi, sa nu deraiez in alta gara, renasterea capata un sens doar atunci cand omul este considerat practic un gunoi, asa cum l-am axiomatizat eu mai sus. Astfel, renasterea devine reciclare. Reciclarea gunoiului uman. La fel cum gunoiul produs de noi este reciclat ici si colo prin dinti de fier, insuficient pentru a mentine un echilibru stabil insa, la fel si gunoiul din om poate fi reciclat. Si nu, nu ma refer la excremente si tot ce inseamna ele, ma refer la genul asta de ganduri desertice, daca este cazul. De asemenea, cum multe gunoaie nu sunt reciclate, ele zacand aievea pe dealuri si in gropi infecte, la fel si spiritul uman poate ramane in mizerie fara speranta de schimbare, pentru totdeauna. Nimanui nu-i pasa de un gunoi, gunoiul poti fi tu. E in puterea fiecaruia. Este vorba despre reciclarea starii inconveniente (si care nu reflecta imaginea functiei tale) pana la ajungerea la un punct clar din care poti incepe sa te schimbi. Asta, gunoiule, trebuie sa faci... E singura reciclare care iti este permisa. Schimbarea caii pe care ai ales-o gresit. Eliminarea amanuntelor care te fac un gunoi. Eliminarea micilor defecte si construirea unei dorinte spre perfectiune. Numai asa iti poti lasa purtata de vant carnea de plastic cu slogane si marci pamantene. Numai asa poti ramane nemarcat de sistemul lumesc de coduri de bare ce inchid ingerii in inchisori de cifre. Numai asa spiritul tau se poate inalta deasupra mormanului celorlalti si numai asa functia ta are un domeniu de definitie pentru a putea fi corect exprimata.

Si, in final, DA. Probabil ca acum la sfarsit imi mai ramane doar sa te rog sa ma consideri un gunoi, pentru ca te-am jignit. Sunt, recunosc... Dar au inceput sa dispara de pe mine insemnele si marcile indobitocirii in masa, care m-au marcat cat inca eram incostient si naiv. Vreau sa recunosti si tu! Vreau sa te vad cum iti dai seama ca doar pas cu pas, impreuna, avem o sansa de a ne salva. Singuri nu avem putere. Suntem gunoaie. Dar pentru ca am aspiratia mizerabila de a vrea sa deschid mintile lucide din mormantul asta fara scapare, totodata ma voi ridica si pe mine impreuna cu voi dintre rugina si prostie. Daca vreti. Daca ma ascultati. Daca va pasa. Cheia renasterii este curatenia si puritatea. Incepeti de azi. Incepeti acum. Incepeti din exterior spre interior, iar cand veti sfarsi, in voi va straluci lumina implinirii de sine.

Suna chiar atat de greu? Nu.

4 comentarii :

  1. Am citit şi "procesat" articolul tău. Într-o mare măsură sunt de acord.
    Lăudabilă intenţia însă mă cam îndoiesc că acele concepte matematice la care ai făcut tu aluzie vor fi pricepute de auditoriu. Lasă-i să caute. Da, dar pentru asta e nevoie de curiozitate care trebuie stârnită.
    În teorie sună frumos aşa cum şi matematica e frumoasă dar când o punem în practică (ex: fizica, chimia) dăm piept cu crunta realitate şi aflăm că nu e chiar aşa.
    Pentru ca funcţia noastră să aibă un domeniu de definiţie trebuie ca ea să aibă mai întâi o lege, o formulă. Unii dintre noi nu ştiu nici măcar atâta. Cât e f(x) ? Şi noi ne mai punem problema domeniului sau a codomeniului ?
    Îmi doresc, din nou, să nu am dreptate.
    Sănătate :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Simplu!

    F(x) esti tu, pentru ca x este numele ce-l porti iar functia se calculeaza pentru fiecare in parte... Iar legea functiei este legea firii cu care ai fost inzestrat si tu, si toti ceilalti... Hai ca nu-i chiar atat de complicat sa-ti dai seama. Sau poate m-am exprimat eu prea confuz.

    Poate te-am mai lamurit.

    Sanatate si tie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb, rece, cinic pe alocuri si dezarmant de sincer... Ma bucur ca te-am descoperit si da-mi ragaz, da-mi mai mult timp sa te citesc... Te asigur ca voi mai trece pe aici, multumesc pentru vizita... Un alt gunoi...

    RăspundețiȘtergere