Buna vestire....

Nu, nu sunt nici Dumnezeu, nici Diavolul. Eu n-am nicio treaba cu nici unul dintre ei. Desigur, nici ei cu mine, asa ne-am inteles noi candva. Eu sunt un altfel de inger, cu altfel de ura. Sunt un sunet indepartat al sufletului tau, soptind din intuneric spre a te ingheta, in cel mai bun sens cu putinta. Inghetul constientizarii. Sunt aici sa-ti prevestesc ca n-o sa ti se intample nimic special, pentru ca lucrurile speciale nu apartin oamenilor normali, in general. In primul rand pentru ca nu stiu sa se bucure de ele, in al doilea rand pentru ca prefera sa compare in loc sa simta. Asa ca sunt aici sa te sfatuiesc sa te linistesti. Sunt aici sa te-nvat sa simti lucrurile speciale, marunte, pe care le omiti din cauza ritmului prea alert cu care traiesti. Sunt aici sa te fac sa fii pentru putin timp sincer cu tine. Asa ca... Stai! Opreste-te din nebunia ta infernala pentru o clipa. Am zis STOP. M-ai inteles? Nu te-ai saturat de miscarea asta haotica a fiintei tale? Stai dracului calm pentru doua clipe. Stii cine esti? Stii ce vrei? Nu. E bine. Chiar conteaza? Chiar crezi ca vrei si poti sa te intelegi macar pe tine? Lasa tot deoparte. Incremeneste-ti sangele in vene... Sa nu-ti mai circule prostiile de niciun fel prin inima si prin creier. Poti sa si mori. Stinge-ti lumina omenescului si-a firii. Si nu te mai gandi la nimic. Da-o-n colo de metafizica. Da-l in colo de timp si da-le-n colo de probleme. There is no spoon, you know... Elibereaza-ti mintea si respira adanc. De cand n-ai mai facut asta? Te-ai linistit? Bine. Acum inchide ochii si deschide-i mai tare, cat poti de tare. Uita-te bine la peretii din jur care sunt defapt cea mai mare parte din realitatea cunoscuta de tine. Crunta, nu? Esti inchis... Voluntar al monotoniei. Dusman dar si frate al plictiselii. Poate chiar si mama si tata. Dar totusi te misti in cercul tau stramt, dandu-ti o importanta aparenta. De cand te toti agiti ca un gandac scarbos pe sub podeaua vietii ridiculizate de destinele altora sau dupa vreun ceas vechi, uitat de lume, fugind de soarta inevitabila de a fii stalcit? De prea mult timp. Asta esti, asta suntem cu totii. Nu te speria. Decizii, decizii peste decizii, secundele trec prea rapid si transpiri sub presiunea unui gand uscat la viitor. Obosesti de cate ganduri insistente si voci te chinuie spunandu-ti sa faci ceva. Alunga-le. Gandaci inofensivi si nesemnificativi. Ei sunt partea din tine care te agita in halul asta. Eu sunt format doar din 0 sau 1, pe care le poti trece cu usurinta pe langa tine, fara sa le procesezi. Ai 50% sansa de a face ceva bine inca din start, fara a gandi deloc. Mi-as imprima matricea in codul tau genetic, sa vezi si tu cat de vectoriala e lumea asta, cat de exacta, cat de mareata si cat de nepasatoare fata de existenta noastra a tuturor. Cu cat te strofoci mai mult, cu atat iti scazi sansele. Sunt un Gavril sedat. Si nu stiu nici eu ce am vrut sa spun mai sus. Sau poate ca stiu, dar spun asta din teama ca tu nu m-ai inteles si nu vreau sa te simti ridiculizat tocmai de o mana venita in ajutor. Poate te-am ajutat cu ceva, poate nu. Devine o pasiune sa scriu stiind ca cineva e curios si chiar placut surprins de aceste cuvinte. Mi-as da aripile astea prafuite de arhanghel narcoman (care oricum se simte la inaltime tot timpul) doar sa stiu ca ramai cu ceva gheata in suflet dupa cuvintele mele. Ti-as vorbi despre orice lucru si ti s-ar parea atat de absolut daca ai fii cum ti-am descris eu mai sus de calm. Calm ca penele ce-mi curg lovite de vantul revelatiilor. Lin... Rar mai intalnesti oameni calmi, care au rabdare sa te asculte. Si mai rar oameni care vor sa ii asculti. Mi se pare trista accelerarea asta a vietii, parca am fii inchisi sub un dom de sticla pentru un experiment ce se apropie de termenul limita. Parca ni se cos sufletele, parca ni se cos buzele. Expiram. Ne stricam. Alteram intreaga materie ce ne compunem. Ajungem roboti incapabili de sentimente complexe. Mi-e somn, mi-e foame, mi-e a reproduce, mi-e lene, mi-e frig, mi-e greata. Artificializare divina, de undeva de sus... De pe muntele evolutiei, direct de pe varful pe care nu ajungem niciodata niciunul. Prieteni? Frumos. Pasari rare. Oameni ce-ti tin un scut deasupra capului tau cand mana ta e prea slaba sa mai poata. Prietenii sunt prea putini si pleaca in multe zari, ca pasarile, lovindu-se de pumni in loc de maini intinse si ajutor si tarile calde. Dezbinare. Singuratate, chiar in plina multime. Esti norocos sa ai un prieten care sa ramana mai mult timp pe aceeasi lungime de unda. Sau poate la unii e altfel. Poate la unii viata chiar e roz. Poate sunt eu bolnav de o orbire ce nu-mi da pace si ma face sa scriu numai negativisme. Oricum, pentru ca paradoxul este legea in ziua de azi, nu-ti mai dai seama care roz e gay, care gay e bi, care adevar e fals si care fals e mai potrivit pentru a merge mai departe, mintind pentru a-ti atinge scopul. Care deal e vale, care plus e minus care miez e scoarta? Nu! Iar ti-ai umplut mintea cu ganduri... Arunca-le... Nu judeca nici in interior, nici in exterior. Nu gandi, nu te arunca in prapastia unei usi orizontale deschise cu greu doar pentru a cadea necontrolat prin altele din dosul acesteia. Sunt aici sa te prind din cadere tocmai pentru ca iti spun sa incetezi cu ganditul. Nu trebuie sa ramai cu nimic in constiinta, ci doar in inima. E bine c-ai simtit ce-am vrut sa-ti transmit, daca ai simtit.

Daca te lasi prada piesei de teatru cu fatada finisata si substrat egoist in care existi involuntar, nu te va mai putea ajuta nimeni.

N-ai nevoie de ingeri pazitori, n-ai nevoie de mine. Eu sunt doar o raza beata in mintea ta. Tu esti cel ce trebuie sa aiba grija de tine.

Sunt aici sa-ti fac buna vestire a unui adevar absolut: tu esti centrul universului tau. Fara tine, n-ar exista nimic pentru ca a nu-ti apartine inseamna a fi mort. Si a fi mort este oglinda semitransparenta in care poti privi dincolo dintr-o singura directie.

Am zburat, pa!