Antisimetrie

Poate ca nu doar o data ai visat si tu la ceva mai bun. La o ascensiune. La un echilibru subliniat si sprijinit de un suport stabil si oferitor de incredere, dat de propriile-ti fapte, fapte cu care singur sa-ti fi construit pas cu pas macar un metru cub de evolutie in ceea ce tu numesti "lumea ta". Fii sincer cu tine, la fel de sincer ca o rafala de vant cald care-ti mangaie fata, fara sa astepte nimic in schimb, fara sa te cunoasca si fara sa stea o clipa sa puna in balanta vreo notiune lumeasca.

Uita-te in oglinda... Fii sincer cu tine! Esti in stare sa recunosti cat de putin (aproape nimic) ai realizat cu viata asta pe care ai primit-o fara sa stii de unde sau de ce? Esti in stare sa vezi repetitiile monotone ale acelorasi activitati pe care le manifesti fara incetare, prostesc, inconstient, zi de zi? Esti in stare sa-ti pui macar o intrebare care sa patrunda mai mult decat o razatoare in problemele pe care le ai? Daca nu, atunci probabil te vei uita urat la ceea ce scriu eu acum. Daca da, sa stii ca acea cale pe care o urmezi se poate schimba oricand, daca vrei.

Asculta! Vreau sa fiu cat mai sincer. Eu nu sunt acela caruia sa-i pese prea mult sau prea des. Dar cateodata, cand simt ca totul se darama in jurul meu, as vrea sa fac ceva care, daca nu sa schimbe, macar sa conteze. Nu sunt optimist, ci doar incerc sa fiu mai bun sau cel putin diferit de gloata cea mare. O urma de lumina intr-un suflet intunecat de probleme. Nici nu mai stiu cum sa imi manifest ingrijorarea pentru indiferenta asta a lumii care vine din atatea planuri. Defapt, nici nu stiu daca se mai numeste indiferenta, pentru ca deja le-a intrat in sange popoarelor lumii. Omul se naste si moare indiferent in ziua de azi. Deci probabil ca eu sunt problema, ei sunt normali iar eu sunt "prea ne-indiferent". Trist mai, trist tare! Probabil daca as fi in alta stare, as rade de ce scriu eu acum, caci as considera postul asta o raza pe care pulimea nu o merita. Date fiind conditiile din starea mea actuala, acum ma zbat ca pestele pe uscat cu o tastatura si un ecran incercand sa scriu negru pe alb, ca si cum intr-un joc de sah impotriva unui adversar foarte odihnit (indiferenta e odihnitoare), eu as fi frant si cu pleoapele intredeschise, eventual legat la ochi si cu pistolul la tampla. Incerc sa scriu o idee transmisibila cat mai usor catre sufletele nepasatoare. Dar cine sa asculte? Ce sunt eu? V-as ajuta pe fiecare in parte, daca ati vrea macar, sa deveniti mai buni. Dar n-am timp in singura mea viata. Si chiar daca as avea timp (ipotetic), tot n-as avea nici puterea de influenta si nici puterea de convingere indeajuns de puternice. Poate daca ar fi macar jumatate de planeta dornica de echilibru cum sunt si eu ar fi posibil, gandindu-ma ca fiecare om ca mine ar ajuta un om indiferent. Totusi nu cred, pentru ca s-ar isca un jihad intre forte egale. Singura solutie care-mi ramane este sa sper ca ceea ce scriu eu ajunge in inima catorva oameni constienti. Apoi la altii, apoi la altii... si tot asa, pana cand sa fi indiferent nu va mai fi la moda.

Cuvantul poate mi-e darul cel mai scump, iar prin el as vrea sa schimb prostia asta.
Tu... Deschide-ti ochii. Nu te afunda in pesimism si probleme cum fac eu, dar incearca sa-ti fructifici fiecare plus si sa-ti repari fiecare minus. Nu e greu. Trebuie doar sa vrei.

Pune-ti singur o intrebare...