Clepsidra...

Azi era o zi buna pentru a muri. Inca mai e, pentru ca simt fiecare secunda cum ma strange de aorta si nu ma lasa sa tac... Ce urmeaza e destul de dureros, nici macar n-am idee cum o sa sune sau cum sa o spun. Incerc. Cerul e pictat frumos de doliu si lumina lui se reflecta inaltator in ochii mei care il tot privesc de ceva vreme. E un sistem intre gandirea mea si cerul asta brazdat cu aur, un sistem asemanator cu o clepsidra in care sufletul meu curge paradoxal spre partea de sus... Cum nisipul unei clepsidre normale curge lin, atras spre centrul pamantului, asa curg eu, atras de soare, de vazduh. E prea devreme sa ma intelegi, asa ca asculta. Se intuneca si simt cum apun impreuna cu soarele. Am vazut lumina prea mult cautata de la capatul tunelului astazi. Zic toate astea pentru ca azi am simtit, si fizic si psihic, cum era sa mor. Groaznica revelatie!

"Intoarce clepsidra, da timpul inapoi..." spunea un vers candva, ce-i drept ironic si in deplina cunostinta a ireversibilitatii nisipurilor timpului. Probabil ati observat ca oricum ai intoarce-o, nisipul curge. La fel orice i-ai face, timpul trece, mai relativ sau nu. Partea importanta e ca nu ai nelimitat nisip, caci se termina inevitabil, insa va fi mereu o mana sa intoarca clepsidra, imediat ce o viata s-a scurs. Singura pozitie in care nisipul ar sta pe loc ar fii cand clepsidra este culcata pe o parte. Acea pozitie eu o confund cu doua concepte de care ma lovesc accidental in mine: moartea si creatia. Voi incerca sa impletesc niste cuvinte spre a-mi sprijini afirmatiile cu putina logica.

Clepsidra mea se rastoarna cand incep sa creez ceva ce o sa ramana. Simt ca timpul sta pe loc. Ar trebui sa faci si tu asta. Creez deci, pentru ca simt ca sunt pe moarte.. Iata-mi cuvintele... Iarta-mi cuvintele... Cuvinte pot, cuvinte fac...

Doresc sa subliniez un fapt pe care multi nu il observa din ignoranta sau pur si simplu pentru ca nu au nevoie, fiindca sunt prea ocupati sau fiindca deja fac ce urmeaza sa spun eu: poti muri oricand, chiar si acum citind asta. Carpe diem! Fiecare clipa este ceea ce este, o singura data in viata. Ai o singura sansa de a face ceva cum trebuie, cand trebuie. Daca ratezi, intensitatea, cheful, satisfactia nu vor mai fii aceleasi, chiar daca vei reusi intr-un final sa obtii ce ti-ai propus. Daca ratezi, vei auzii acea voce in constiinta facand scenariul mai bun pentru o situatie care a trecut. Se numeste nemultumire, comparand ce ai facut in realitate cu ce stii ca ai fi putut face. Probabil iti e familiar sentimentul. Nu te alarma... E normal sa gasesti solutii mai bune cand nu esti sub presiune. Azi am trecut printr-un moment din ala apasator, rezultatul fiind devastator pentru persoana mea. Asa ca ma gandesc ca e din nou aproape maine si n-am facut azi nimic care sa ramana consemnat pentru ce va sa vina. Asa ca ma gandesc ca as putea muri oricand, cat de curand, fara sa fii facut mare lucru. Nu, nu am pitici pe creier de data asta. E foarte real ceea ce simt. E foarte real ceea ce m-a facut sa fiu atat de pesimist. E uman, normal, banal, monoton de simplu sa-ti spui si tu acelasi lucru cateodata. Nu-ti fa griji! Important e sa faci o diferenta. Eu unul incerc sa-ti las scris un sfat, poate ca amintire a mea sau doar ca amintire a acestei zile negre de 27 martie 2009. Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima...

As dori sa consemn azi doua palme mari si grele pe care le-am primit in plina figura de la stimata doamna viata. Asta ca sa ma intelegi de ce-ti spun ce-ti spun. Sunt legate intre ele, elegante si subtiri... Plumb imbracat in carne de timp... Incap in manusa oricui. Chiar si a ta, chiar si a prietenilor sau persoanelor tale iubite. Sper sa ma intelegi. Prima dintre ele a fost una aproape fizica, care mi-a ratat chipul cu cativa milimetri, ricosand drept in inima. M-am intunecat de furie de la un lucru pe care il vedeam cu atata incredere ca pe o cale de urmat, un umar si un refugiu pur in lumea asta murdara. N-o sa-ti zic ce anume m-a dezamagit, pentru ca nu conteaza. Generalizand, m-am inselat atat de tare incat mi-a explodat sangele in vene. O dezaprobare a fiintei mele, cantata din cristale de lacrimi... Amar... Legatura cu a doua este ca ricoseul mentionat mai sus chiar m-a lovit in inima la propriu, putin mai tarziu, sub forma unui mic atac de cord (poate exagerez ca nu stiu termeni medicali, dar a fost grav)... Oricum, ideea e ca am simtit o durere foarte mare in inima si parca 10000 de ace m-au facut sa lesin. Credeam ca o sa mor si intr-un fel eram fericit pentru o miime de secunda. Partea rea e ca n-a fost un lesin instantaneu, ci a durat aproape 30 de secunde in care am simtit cum imi suna ceasul pana m-am vazut la pamant. Defapt nu m-am vazut, m-a vazut un parinte care inlemnise de spaima cu cateva clipe inainte. Am vazut cam tot ceea ce am facut in viata mea si a contat. Nu e fals ceea ce se spune, chiar vezi. Chiar vezi si lumina si auzi vocea ce te striga. Vezi tot ce ai pierdut, tot ce ai si tot ce nu mai ai. Toate pacatele iti sar stridente in ochi, caci memoria se intinde foarte plan si poti vedea tot, sistematic... Mi-e groaza de ce-am vazut...

Ideea e ca din ce-am vazut am tras concluzia ca nu am facut prea mare lucru cu viata mea. Ideea e ca trebuie sa fac. Ideea e ca mai am o sansa. Ideea e ca sunt norocos. Ideea e ca am tras moartea de par si de ungii... Ideea e ca vreau sa stii cat mai constient conditia in care te afli. Ideea e sa stii ca ai doar o singura viata pe care defapt nu o ai, caci nu esti tu stapanul absolut al ei. Neprevazutul este stapanul absolut si el te poate lovi oricand, oriunde, fara motiv. Asa ca, draga prietene care ma citesti, iti doresc sa ramai cu accentul pus pe fiecare lucru care iti place si care te face sa simti ca traiesti. Iti doresc sa nu treci prin ce am trecut eu, iti doresc implinire.
Sper sa te fi ajutat cu ceva.

Tu ai simtit vreo data, macar in vis, momentul in care inima ti s-a oprit si toate venele ti s-au umflat, ca niste cimpoaie intonand imnul mortii? Banuiesc ca nu...

Ai grija de viata si fa ce-ti place. Fii tu stapanul vietii tale.

Dintr-un colt de inima, Andrei C.