Scrisoarea unui soldat < Partea I >

25 iulie 1476 - Razboieni

Draga familie,

Scriu sa va anunt ca am ajuns cu bine si in tabara noastra din jos de Razboieni. Drumul a fost istovitor si nelipsit de incidente. Am umblat o noapte intreaga nedormiti si mesagerii au tot sosit pana au cantat cocosii si s-a crapat de ziua. Vestile sunt crunte, caci turcii vin in numar de o suta douazeci de mii de oameni spre a ocupa Moldavia. Sunt zdrobit si de pierderea celui mai bun prieten, Gheorghe Pelticu, baiatul cu care am pornit de la noi din sat sa apar tara. Baiatul cu care am copilarit si pe care l-am iubit frateste pana la cer. S-a dus! Insa Stefan vv. ne indruma sa credem in pamantul stramosesc, caci numai el ne-a scapat de atatea ori si tot el ne va scapa si acum. In ochii lui poti vedea curajul a o suta de oameni caci vestea nu l-a facut nici sa clipeasca. Eu sunt nou in oastea cea mare, caci am luptat doar cele doua batalii despre care v-am spus in scrisoarea precedenta, aparand un sat din sus de Bacau de cativa turci scapati sa-l prade. Sunt nou, dar viata de ostas deja ma istovit amarnic. Asta-i treaba de barbat, nu de baiat de 18 ani cu idealuri in loc de experienta. Deci, dupa cum am zis, noaptea a fost grea. Noroc de palosul ce mi l-ai faurit cu focuri vii, draga tata. Noroc de incaltarile ce mi le-ai cusut din tot sufletul, draga mama. Asa am reusit sa vad zorii si azi. Acum ne-am odihnit cat am putut si cum am putut. Unii dintre noi suntem raniti. Altii au pierit seara trecuta. Unele voci spun de o boala cumplita ce sta sa se porneasca prin zonele acestea. Ganduri cumplite. Oamenii innebunesc vazand cu ochii. Se intampla multe lucruri stranii. Sa va zic cum am nimicit asta noapte un hot de turc ce incerca sa traga cu ochiu la ostirea noastra. Atunci a pierit si Gheorghe. Ticalos de turc! Sa va zic si cum. Tocmai treceam cu totii printr-o poiana, si cum eram noi insetati ne-am invoit la o pauza pentru apa de izvor. Se lasase intunericul si aveam doar cateva torte. Mi-am luat pe Gheorghe Pelticu si ne-am dus spre un izvor din apropiere. Nu stiu cum se facu in intunericu noptii, dar dintr-un tufis din codru mi s-a parut ca a licarit ceva. Mi-am vazut de treaba, dar apoi a aparut din nou, si mai strident. Era o stralucire metalica cauzata de lumina tortei lui Gheorghe pe un fel de armura. I-am zis sa ne impartim si sa mergem din doua directii spre locul suspect. Zis si facut, am luat-o pe o carare din stanga, Gheorghe cu torta prin dreapta. Cand a vazut aceasta, turcul a mai asteptat putin si apoi a tresarit din ascunzis. Pana am ajuns, pe Gheorghe il lovise dusmanul prin surprindere cu un pumnal, iar apoi o luase la fuga pe alta poteca. Am urlat dupa ajutor, dar nu au auzit caci eram abatuti de la drumul celorlalti. Stiam padurea asta. Stiti, cand eram mic ca m-ati lasat la bunici aici, inca ma mai tinea memoria. L-am lasat pe Gheorghe acolo, cu greu, si am luat-o la fuga. Am luat o scurtatura si i-am iesit in cale, lovindu-l cu palosul drept in beregata. Cata ura a avut lovitura aceea nu va tot spune in cuvinte, dar aproape i-am retezat capul dintr-o lovitura, de furie. M-am intors apoi la Pelticu sa-l ajut. Avea o rana adanca intre coaste. Urme de otrava. Era grav. Mare mi-a fost tristetea si deja ne departasem prea mult de oaste sa chem ajutoare. Mi-a lasat cateva cuvinte pentru Ilinca lui din sat si pentru mosii lui, sa le transmiteti voi: "Mama, tata, Ilinca... am sfarsit miseleste in noapte pe o lama straina fara sa-mi implinesc visele despre care ne-am vorbit atat. Mi-au furat sufletul, dar nu vor fura tara. Va rog, nu uitati niciodata ca v-am iubit din suflet. Copilului, draga Ilinca, sa-i spui Stefan, dupa conducatorul nostru plin de glorie...". Apoi m-am tarat mai mult decat sa merg spre ceilalti soldati si le-am povestit fapta. Ii luasem turcului stema si i-am aratat-o lui Stefan Voda, povestindu-i toate amanuntele. M-a privit drept in ochi si mi-a strans mana barbateste. Mi-a zis ca fara interventia mea, planul sau de a doua zi ar fi esuat din cauza iscoadei turcesti. Mi-a inmanat o punga de galbeni, un scut si o sabie nou-noute. M-a laudat in fata celorlalti si mi-a marturisit ca-i pare rau de prietenul meu. Era o mare crestere de morala pentru mine. Nu degeaba i se spune Stefan cel Mare si Bun. Banii vi i-am trimis aproape pe toti, de teama a nu pati si eu ca Gheorghe si pentru ca vreau sa fiti fericiti. S-a sfarsit si cu asta si s-au impartit turele. Apoi, spre zori, ne-am pus si eu cu tura mea de garda la somn. Acum abia m-am trezit si ii vad pe alti cativa cum scriu scrisori in jurul meu. Cate chipuri amare si inspaimantate sunt aici. Cata amaraciune in fiecare cuvant. Stim cu totii ca nu toti o sa apucam ziua de poimaine. Bine ca m-ati invatat sa scriu si pe mine cand eram mic, ca altfel nu stiam cui sa-mi destainui naduful. Pe tine, Marie, sa nu uiti ca te iubesc si c-o sa ajung inapoi la tine cumva. Ne-om casatori si noi si-om fi fericiti ca oamenii. Nu ma simt inca invins. Vad lumina victoriei pe palosul primit de la Stefan. Vad o forta dincolo de fortele lumesti printre ostasii nostrii. Mergem cu Dumnezeu inainte! Mesagerul cu scrisori da sa plece asa ca nu mai pot prelungi. Aveti grija de voi! Asteptati-mi urmatoarea carte.

Cu dragoste, Mihail S.

***Stilul si limbajul folosite in acest text cu tenta istorica nu reflecta limbajul si stilul perioadei descrise. Imi cer scuze, dar nu am inca atat de multe cunostinte in domeniul arhaismelor lexico-gramaticale. Trecand peste asta, sper sa transmit atmosfera specifica. Va multumesc de intelegere! Pentru mai multe amanunte accesati aici. Andrei C. ***