Springfobia... - Despre nemurire -

Sa blog sau sa nu blog? Asta-i intrebarea. Ei, daca tot m-am pornit. Probabil nimeni nu vrea sa priveasca din punctul asta de vedere. Poate ca nici nu exista. Avertisment: urmeaza metaforizarea eleganta a lipsei de chef de viata. Expresia plictiselii si a lipsei de activitate.

Nu citi!

Aha... Sigur... Citeste atunci... Ce zi gri si fara pic de vlaga. E primavara. S-au intors pasarelele din tarile calde, intr-o tara mult mai rece decat era atunci cand au plecat. Ha! Veselie! Mie-mi spui? Privind in jur, parca ma aflu pe un camp de batalie plin de soldati, unii raniti si altii morti, ca dupa o lupta ridicola in care parca s-au infruntat pentru martisoare. Morti cu buchete de ghiocei in maini si cu ace infipte in haina inimii. Oricum, ideea e ca ei sunt pe moarte, pe o moarte mai evidentiata decat la noi, restul. Miroase a hoit de primavara! Cam asa pot descrie imaginea succint. Ploua pe cadavre. Tutunul (bun prieten) naste forme, scene, maini intinse in ajutor. Forme sterse si spalate de o lumina necurata. Un tablou pe o tema postapocaliptica a unui pictor bolnav, beat si frustrat. Zambesti? Ti se crapa figura de falsitate exagerat ilustrata in discutii de doi lei. Razi? Nechezi ca un cal batran, in cel mai bun caz! N-ai cum sa simti nimic optimist! Nu azi! Azi e a cincea zi de primavara. Iar in loc sa simt totul renascand, simt tot murind. Murind, da...

Sobru... Am chef sa meditez public, sa tin prelegeri. Glumesc. Mi-e greata. N-ai chef sa mai asculti? Pai pa! Voi concentra articolul asupra conceptului de nemurire, sa realizez o antiteza cu atmosfera de afara. Abstract. Sec. Imposibil. Irefutabil. Total metaforic. Conceptul asta e prezent in viata (HA!) noastra, in tot si-n toate. Sunt de parere ca nemurirea privita ca un concept de sine statator nu are nicio logica. Nici nu poate avea! Va explic. Nemurirea trebuie alaturata altor factori pentru a capata un inteles. Nemurirea fara nimic in jur nu inseamna nimic. Sau inseamna nimic? Ma rog. Imagineaza-ti ca esti un nemuritor, dar fara sa existe nimic altceva in jurul tau, inclusiv conceptul de "tu" sau conceptul de "a exista". Sa fie doar nemurire. Ce simti? Ce poti spune? Nu are niciun sens sa vorbesti de nemurire fara sa-i adaugi ceva. Gandindu-ma, asa tampit, ( si recunosc ca sunt putin "dus" in articolul asta ) am ajuns la urmatoarele relatii (desi semnele "+" si "=>" nu am intocmai sensul clasic):

Nemurire + singuratate => Dumnezeu
Nemurire + dragoste => Chin
Nemurire + miscare => Vant
Nemurire + exactitate => Matematica
Nemurire + foc => iad
Nemurire + ispita => Diavol
Nemurire + dorinta => Dezamagire
Nemurire + neimplinire => Frustrare
Nemurire + adevar => Minciuna
Nemurire + uitare => Pace
Nemurire + intuneric => Vid
Nemurire + credinta => Martiri
Nemurire + evolutie => Autodistrugere
Nemurire + lene => Internet
Nemurire + sange => Vampirism
Nemurire + speranta => Final
Nemurire + inocenta => Avort
Nemurire + dreapta => Infinit
Nemurire + timp => Plictiseala
Nemurire + ciclicitate => Omenire
Nemurire + lipsa de logica => Blogul asta
Nemurire + somn => Moarte
Nemurire + vecie => Paralelism
Nemurire + lumina => Orbire
Nemurire + moarte => Zero absolut
Nemurire + viata => Absurditate
Nemurire + frumusete => Natura
Nemurire + intelepciune => Istorie
Nemurire + putere => Inutilitate
Nemurire + ? => ? (...si multe altele.)

Acestea sunt doar unele din sensurile pe care le pot lua cuvintele alaturate nemuririi. Pe scurt, am putea defini orice ne inconjoara ca ceva nemuritor. Sau ca ceva derivat din altceva cu ajutorul conceptului de nemurire. Nu? Asta daca ne luam dupa mintea fugitiva a unui filosof apatic si revoltator de visator numit C. Andrei. In orice caz, probabil ca eu am niste pitici pe creier. Totusi, nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, desi m-ar interesa pararea ta, oricare ar fi ea. Concluzia mea? Totul este nemuritor, ciclic, cu exceptia vietii pe care o traiesti chiar acum. Pentru om nemurirea este o stare de neatins, pe care unii o confunda cu amintirea numelui de catre
urmasi. Nu e asta! Gresesti. Dar hai ca a inceput un vant prea nebun afara si deja te-am plictisit, asa ca inchei abrupt, fara sa-ti las in viata decat un gol de timp, cititorule...