Monotonie in suc propriu... < I >

Ies tacut pe aceeasi usa pe care o tot colind zi de zi, intrarea liceului. Liceu numit dupa un domn care probabil se zbate in mormant cand vede ce-a ajuns sa numeasca lumea dupa el: porcaria de "colegiu national"... Uit repede de cantitatea de prostie inepuizabila din acest lacas de studiu, imediat ce-mi pornesc mp3-ul si imi bag o casca in ureche... Asa! Tacut. S-a sunat de intrare si nu mai e nimeni in jur. Fericire! Dintr-o casca, intr-o ureche imi curge muzica pe care imi place sa o ascult din cand in cand. Ies cu seninatate. Ma opresc pe cea mai inalta treapta, ma uit la singuratatea din jur, zambesc, trag o gura de aer in piep si-mi zic: "Cat de absoluta e linistea uneori... As vrea sa fie asa mereu. Sa nu trebuiasca sa tolerez pe nimeni, sa nu trebuiasca sa am un fond sonor fortat in fundalul gandirii mele.". Sunt intrerupt din euforie de un profesor ratacit care se grabea la ora lui, ca un adolescent. Probabil statuse la o tigara si prelungise vorba cu alt intarziat. Ciclicitatea omului. Mirosul mi-a adus aminte ca nu aveam tigari, ...tragic. Cobor vioi scarile si trag cu ochiul la cerul ce-mi ascundea soarele intre nori. "Pfff... Nici n-am nevoie de soarele tau, imi place mult mai mult culoarea plumbului si vantul nebun...". Ies din curtea scolii pe poarta mica din fier pe care multi si-au lasat, fara sa-i roage nimeni, semnatura si urma trecerii lor pe acolo, de parca ar fi avut vreo semnificatie... Depravati ridicoli. Drum pietruit, 20 de metri. Noroi mult. Imi-aduce aminte de tara. De momente in mijlocul naturii in care ma gaseam atat de usor in situatii infantile si naive. Ce mult imi placea mirosul pamantului si privelistea satului din vreun varf de nuc al bunicii. N-am timp de amintit, caci din nou sunt bruiat de zgomotul exterior al unui card de masini, pline cu oameni grabiti care au uitat ce inseamna a fi marunt. In casca tocmai incepe o melodie de pe ultimul album Parazitii, ceea ce-mi ofera un zambet multumitor si plin de indignare totodata. Priveam masinile ca pe un soi de fabrica de frustrare, producand roboti ruginiti pe banda rulanta, pentru un sistem munca-somn-carciuma-griji-vise moarte. Foarte social! "Sunt prosti, au uitat sa fie liberi! Cat de mult mi-as dori sa nu ajung stapanit de bani, de nevoi, de lume..." , imi zic in sinea mea si ascult cu placere in continuare piesa. Inaintez agale spre IOPB (Institutul Onanistic de Pompieri Barlad). "Nu-i loc in tot orasu mai concentrat in maini incordate si frustrari, nici mai incins decat acesta.", ma gandeam eu, dupa ce un vers plin cu talc "parazitian" mi-a desfundat parca sinapsele. "Macar isi fac treaba... oare? N-am experienta in domeniu si sper sa nu-mi ia foc casa prea curand.", ma gandeam. "N-o sa mai rad cand ma voi vedeam salvat de unul dintre ei... dar pana atunci. ", continua ideea in capul meu. Se pare ca nu e nevoie sa-ti ia foc domiciliul ca sa mori intoxicat cu fum, caci de atatea masini care treceau, parca simteam ca ma sufoc. Cat fum!!! "Barladul a devenit un fel de stup de soferi. ", am realizat subit, vazand cum trec prin fata mea in doua minute vreo zece masini cu semnul de "Scoala" (urat semn), intercalate cu masini cu semnul de "Incepator (!)". "Lenesilor!", gandi capul meu. Nu mai stiam unde sa sa ma mai uit ca sa evit artificializarea. 10 randuri de cabluri atarnand de fiecare stalp, asfalt si garduri inalte de beton, un mos craciun uitat atarnat la un balcon la etajul unei vile... In timpul asta incepu sa cante mai intai Ulver si dupa aia Uaral... era o combinatie de-a dreptu infioratoare. "Oare e normal sa vad realitatea atat de distorsionata negativ, in loc sa nu-mi pese?", era o intrebare ce ma bantuia. "Cred ca nu, dar nu cunosc antidotul... ". Iata si un om pe trotuarul opus, un om cu o fata aproape necunoscuta care imi face un gest ca si cum m-ar saluta, desi, eu unul, nu stiu nimic mai mult despre el decat fata. Nu-l cunosteam, si mi se intampla des. "Ce sa-i fac?", imi zic. "Hai sa-i raspund", si-i arunc o miscare a mainii stangi alaturi de un zambet incontrolabil fals. "Te-oi cunoaste si pe tine de pe-un fund de sticla...", imi zic si apoi imi continui drumu...
(Restul, dupa publicitate!)