Confesiunea... < I >

Murdar, bolnav, ros in intregime si greu ca o piatra de mormant... Era sigur: era vorba despre sufletul sau. Incalcita, apasatoare, stridenta, si absurda... Vedea atat de clar cum se zbate vina in constiinta lui.

Cum s-a putut intampla asa ceva? Era cel mai calm om, avea cei mai blanzi ochi. Sinceritatea si rabdarea erau virtutile sale de baza. Pana si Dumnezeu parea ca e de partea lui. A durat doar o clipa, un fulger, o fierbere intra-circulatorie. Acum nu mai avea nimic, caci bestia din el ii rupsese toate sigiliile logicii. Tacut... Mainile ii erau pline de sange, cutitele zaceau calme si zambeau satisfacute, scapate ca un blestem nedorit pe podeaua rece din mana lui incontrolabila si lipsita de forta, ca dupa un uragan. Ochii ii erau mult prea reci si timpul incremenise. Afara era soare si se auzeau rasete de copii. Acestea ii dezacordau parca intreaga realitate. Vocea ei pierise pentru totodeauna. Simtea cum innebuneste exponential. Privea tabloul creat cu maretia miscarilor mainilor sale barbatesti sculptand in carnea fiintei atat de mult iubite. Statea intr-un abator de vise. Cu cat mai tare simtise dragostea si pasiunea pompandu-i in vene, cu atat mai departe zburase sangele, iar camera arata acum ca un festin al unei fiare flamande. Vedea totul atat de clar, in lumina unui soare de pranz. Vedea praful cum se aseaza. Culorile erau atat de calde. Catifeaua pernelor patate cu sange adia in fundal. Hainele, valiza si intreaga biblioteca se scaldau in sangele atat de feminin al iubitei sale. Cartile pe care le citisera impreuna erau acum semnate cu lichidul ei vital. Acum el era singur, iar capul i se umfla... si-l misca necontrolat si haotic.. Privirea incerca sa si-o mentina intr-un punct nefamiliar ca sa nu-si amplifice dementa ce incepea sa prinda radacini in intreaga scena. Un gand paradoxal il lovea ca un baros de plumb in cap: eu n-as fi fost in stare. Si totusi fusese... Adrenalina ii ocupa acum mai mult de trei sferturi din corp. Simtea ca ii era sete si parca atatea organe ii faceau pofta. S-a apropiat de inima ce zacea langa pat. S-a aplecat si a luat-o in mana... A privit-o obsessiv si a intrebat in gol: acum unde o sa mai pleci, dragoste? Apoi a luat o muscatura din ofranda pe care singur si-o adusese. Avea un gust atat de bun... de razbunare cu garnitura de nebunie. S-a asezat jos, apoi s-a tarat sub masa veche de lemn. A cules ochii, ficatul si rinichii si a inceput sa se hraneasca. Statea ghebos si, plin de sange la gura, musca cu sete din ramasitele ei. Vocea unei copile l-a intrerupt cateva secunde: "Mama mea e mai frumoasa decat a ta! Sac!", adresandu-se altuia. El se intoarse si privi in partea opusa a camerei, unde capul iubitei zacea fara ochi si limba departe de corp, intr-o balta rosu-carmin. Era opera lui. Gandul sau ii raspundea parca acelei voci infantile: "Te inseli, ea ar fi putut fi cea mai frumoasa mama!". Tocmai ii tinea in mana ochii care ii placeau atat de mult, si se intreba ce gust ar putea avea... Gusta, si dupa putin chin la mestecat albastru, parca putea simtii ce au vazut ochii aceia frumosi. Intelegea mai bine, sau cel putin asa i se parea. Apoi, dupa ce s-a vazut satul atat fizic cat si spiritual, a inceput sa planga. Plangea... si manjea toti peretii ca un pictor ambidextru: "EteRn", "DeliCios", "Delir", "ParAdox", "IreVersibil", "A + A = DulcEa dragosTe...", "Foame dEtine", "Destin", "ADeVAR", "ADEvaR!!!!!", "GoLde eter", "Spirala sangVINa", "LINiste........", "LabiriNt caNibAl...", "EU?!", "Te simt in miNE...". Apoi a adormit, ca un prunc inocent, intre lacrimi si sange, fara sa-si mai poata da seama ce a facut...

Murdar, bolnav, ros in intregime si greu ca o piatra de mormant... Era sigur: era vorba despre sufletul sau. Incalcita, apasatoare, stridenta, si absurda... Vedea atat de clar cum se zbate vina in constiinta lui. Visa...

S-a trezit a doua zi, dupa 18 ore... Zambea. Copiii radeau si azi cu naivitate. Era mult mai limpede. Se simtea renascut si nu-i venea sa creada. A admirat panorama camerei putin si apoi si-a venit in fire. Parca uitase de starea sa de ieri si era atat de mandru de fapta facuta. Stia parca atat de sigur ca si ea ar fi vrut asta. Nu mai conta toata lupta din ziua precedenta. Era alt om. Alta fiinta. Avea si planuri. Era clar. Trebuia sa pastreze bucatile la rece si sa curete capodopera sa, sa nu cumva sa ii strice cineva noua persoana, intervenind cu norme si masuri la vederea crimei. N-a durat prea mult, caci era foarte bine organizat. Trecuse de socul primei dezvaluiri a adevaratei lui puteri. A adevaratului el. Ca sa-si demonstreze, a facut si poze. Dupa asta, pe iubita a dus-o in beci, sa o lase langa butoiul cu vin, intr-un frigider improvizat. Avea in gand sa mai serveasca din cand in cand din ea la cate un pahar cu vin rosu, in amintire. Trecuse cu bine, se simtea puternic. Avea acum in ochi sticlirea specifica unui debil mintal, dar se putea controla, asta era diferenta. Sentiment vulgar de putere. Trecuse printr-o metamorfoza dureroasa, dar meritase...

A inceput sa iasa din casa, sa respire, sa ii priveasca pe acei copii ce parca se jucau intr-una in amintirea ei, sa isi salute vecinii cu veritabila eleganta. Era schimbat, era deschis, era tot ce si-a dorit vreodata sa fie. Gandul ca ea e cu el mereu ii incalzea mintea... Avea ganduri mari. Roata se intorsese...

***ToBeContinued***