Autopacaleala de 1 aprilie...

Articolul asta nu-i pentru voi, e pentru mine. Il scriu aici doar pentru ca vreau sa ma pacalesc singur ca ii pasa cuiva. Patetic. Vierme patetic. Gunoi cu suflet.

N-am nicio idee buna azi. Incerc sa-mi golesc mintea. Gandesc in gol la nimicuri, ma ingrijorez din plin din toate. Sunt obosit. Batran si tocit. Arat cum ma simt, de asemenea. Nu mai inteleg cum poate un om de 19 ani sa fie atat de satul de viata asta? Probabil din cauza orasului, probabil de la aceleasi fete cunoscute,probabil de la prea multi dobitoci, probabil de la monotonie si probabil pentru ca am facut deja, foarte comprimat, ceea ce un om normal si caruita ii pasa de viitor si de viata sa ar face in mult mai multa vreme. E clar, imi trebuie o pereche de tenesi penali la 5 lei, o camasa colorata si un barbierit proaspat, eventual un tuns. De-ar fi asa usor sa te simti mai tanar. Paradoxul nu creaza nimic stabil, la fel cum amagirea nu creaza nimic palpabil si care sa conteze.

Nu ma mai satisface nimic. Pare o fi o criza de personalitate de aia emo, cretina, de care nu pot scapa deloc. De ce tre sa o am? Eu nu sunt asa. Firea asta a omului. Trebuie sa treci prin mult rau (chiar si fara motiv aparent) ca sa te poti bucura de bine. Simt ca trebuie sa primesc ceva ce-mi sta sus de tot in lista dorintelor, care sa-mi debusoleze intreaga existenta. As avea nevoie.

Vreau doar sa-l rog pe cel care accelereaza timpul in halul asta sa termine dracului odata cu pacaleala asta. Nu e amuzant. Nu mai am timp de nimic si sunt irascibil tot timpul. O fi de la criza economica? Au inceput astia sa scumpeasca fiecare clipa? Cum eu n-am niciun ban... Nu mai am parte de prea multe. Imi apasa greu pe suflet ceva ce ar trebui sa mi se para mult prea firesc. Nu sunt eu cel mai amarat pe lumea asta... si nu, de data asta, nu e niciun dar in propozitia mea.

A doua varianta de explicatie pentru accelerarea timpului ar fi ca se apropie ceva, un dezastru. Si parca nu mai am chef sa ma mai zbat deloc pana o sa se-ntample. Simt, dar inca nu pot vedea ce este. Si in incercarea patetica de a-mi spune ca mai este vreme, autosugestia imi accelereaza perceptia. E foarte ciudat sa te uiti la ceas sa vezi ca a trecut o ora, cand tu credeai ca au trecut trei minute. Enervanta senzatie ce nu-mi da pace de vreo saptamana!

Mi-e dor de multe. Mi-e dor de tobe, de chitara lui Dima si de un bidon de bere la sala. Mi-e dor si de un bass balbait. Mi-e dor de Mike si de o "tigare" cu el. Mi-e dor de "un long-night". Mi-e dor de terminator, sa-i mai topesc transformatoare si sa-i stric joystick-uri. Mi-e dor sa fac ceva pentru prima data. Mi-e dor sa nu stie tata ca fumez si sa nu-mi dea tigari. Mi-e dor de 1 aprilie de acum 10 ani. Mi-e dor de mama.

Mi-e dor de copilarie. De maidanul pe care jucam fotbal cu oameni pe care acum nu-i mai cunosc si impreuna cu care maidanul ala parea atat de mare si incapator. Acum imi dau seama ca sunt doar cativa metri patrati, pe langa care trec in fiecare zi, in graba. Nici nu mai joc fotbal. In schimb ce am? O mare burta pe care refuz sa o accept ca parte din mine... Nici nu te cred daca-mi spui ca gasesti ceva bun la mine, care sa-ti placa, oricat de mult mi-ar place ochii tai.

Mi-e dor sa zic niste cuvinte potrivite. Mi-e dor sa fiu mandru de ceva. Mi-e dor sa fac orice. Mi-e dor sa fac pe cineva sa rada. Mi-e dor sa simt un fior pe sira spinarii. Mi-e dor sa fiu nerabdator. Mi-e dor sa se intample ceva nou. Mi-e dor de apocalipsa.

Si m-am saturat de starea asta de absenta. Unde sunt eu? Unde sunteti voi? Unde v-ati cernut din mine?

Relativizare

Inaintez absurd spre un trecut decolorat
Prin spatiul unde candva era loc de-amintire..
De tot ce-acum in brate strang eu fost-am acuzat
Caci timpul le-a-nnodat in juru-mi ca pe fire..

Imi neg originea si chiar mai mult de-atat
Cand trec, electric, pana-nainte de creatie
Si-i vad pe toti care din viata-mi s-au cernut
S-au deznodat din mine fara pic de gratie..

Andrei, traiesti!



Pacaleala de 1 aprilie...