Colind pesimist... - Despre sarbatori... -

Cam intarziat, ca de obicei, as dori sa spun si eu doua-trei vorbe despre Craciun si alte sarbatori inrudite... Pe scurt, punctul meu de vedere e indoielnic cu privire la veridicitatea spiritului de sarbatori si la cat de speciale pot deveni cateva zile pe an. Moscraciunizarea si iisusizarea targului si a oricarui bun de consum si nu numai, despaduriri si impaduriri care mai de care mai artificiale si fortate in fiecare pridvor, ochi lacomi ce asteapta numai cadouri... burti grase ce tanjesc dupa carne sacrificata in cinstea domnului I.C. si camesi murdare de mustar si grasime datorita lacomiei si poftei cu care molfaie din organele animalelor niste umflati... lumini si mirosuri instigatoare pe strazi si in case, cantece cantate la tempo triplu si in tonalitati bolnave doar pentru niste amarati de arginti... Toate ma zgaraie pana in adancul creierului si-mi subliniaza parca devalorizarea acestei perioade a anului. Oameni ce mor si se tarasc prin spitale de la "preaporcire", lupte in familii de la consum excesiv de alcool, grupuri din ce in ce mai rare de brazi care stau speriati, impodobiti (sa fie ironia completa) prin case, asistand la adevarate carnavaluri de lipide si bauturi spirtoase si la sangeroase evenimente petrecute intre patru pereti, la cald, asta dupa ce au fost spintecati cu nerusinare (de tineri) si urmand sa fie aruncati nepasator in ghene de gunoi ce amplifica si mai mult starea de greata din sufletul meu pentru aceste sfinte omagii aduse Salvatorului. Hai, creca' nu te-ai suparat, credinciosule? Pai da, am tot dreptul sa iau in batjocura cat timp sunt luat in batjocura. De ce sa nu incalc eu a zecea porunca, daca celelalte noua sunt deja incalcate de toti? Nu e minunat de corect?







Sa ma calmez, totusi. In aceasta atmosfera de-a dreptu enervanta, ascultand eu din piesele ce ma ung pe mine la suflet, care ma baga pe mine in starea pomenita anterior, am intrat inevitabil intr-o mica depresie... Primul gand a fost la oamenii sarmani in adevaratul sens al cuvantului (fara voie, pentru care viata a intors roata mult prea brusc, cei ce nu au ajuns sarmani de lene) , si nu, nu stiu ce-mi veni sa ma gandesc la ei. Totusi deschizand un notepad, cuvintele au curs...

Balada cersetorului (de iarna)


Calma, zapada se varsa din ceruri
Un cantec, hoinar sentiment umple goluri
Cand oameni zambesc, tot oameni ingheata
Si nu-s de zapada,-s din carne si oase
Un cantec, hoinari ce s-ascund fara casa
Lumini vad in geamuri,imbracati doar in ate...

Calme, troienile cresc iar si tac
Un cantec, cu ochi mari s-amintiri in stomac
Cand oameni zambeau, tot oameni de gheata
Si nu-i o minciuna, e-o lume nedreapta
Un cantec, mirosul ce-adie din case
Doar lumina se-mparte si la cei de sub treapta...

Calmi, norii cern orizonturi inchise
Un cantec, descult se strecoara prin vise
Cand oameni zambi-vor, privind ca prin gheata
Ca nu-i a lor vina, si plang lacrimi mute
Un cantec, invelis datator de speranta
Lumina ii stinge si nimeni n-aude...

Asta e sa pun in balanta aparenta fericire a tuturor de craciun cu adevarata durere cauzata de degeraturi impletite in singuratate. Sub foi de carton pe strazi ce se pierd sub troiene, sau printr-un orfelinat, fara a-ti cunoaste parintii, simti spiritul? Simti? Hai, ca nu vreau sa va stric dispozitia... Probabil n-ati vrea sa stiti cum e sa fii cel care primeste cadouri caritabile, si sa te simti privilegiat pentru asta. E dureros, dar e un fel de autobalans al vietii. Cei slabi se pierd, fara urma. (nu conteaza ce esti inauntru, esti doar o forma fara fond sau cum ar zice parazitii - esti boschetar si boschetar te striga toti!)

Apoi a venit un gand mai optimist... Asta ca sa nu inchei post-ul intr-un ton total pesimist. E bun si Craciunu pentru ceva. Vacanta si timpul liber pe care oamenii si-l pot petrece impreuna. Fara sa luam in calcul cele spuse mai sus, prietenia intre oameni parca valoreaza mai mult in aceasta perioada a anului. Se leaga prietenii noi, se bea, se rade mult, se aduna lumea sa fuga frigul de afara. Se trece intr-un nou an cu sperante si vise noi. Artificiile inunda cerul si in toate astea parca iti vine sa iubesti pe cineva. Iti vine sa-ti strangi prietenii si familia in brate (pacat ca uneori nu poti, dar sa nu revin iar la pesimism). Orice ai face, parca vrei sa fii bun.

Concluzionand (si pardon iar pentru intinderea destul de mare a motiunii), as putea spune ca ceea ce se schimba de sarbatori este ceva in interiorul fiecaruia (chiar daca unii recunosc sau nu), iar singurele daruri pe care le primim cu adevarat atunci sunt bunatatea si dorinta de intrajutorare (empatie, daca vreti). Chiar daca prea multe acte practice nu face nimeni, iar superficialitatea si comercializarea simbolurilor religioase si nu numai se face cu nerusinare, acesta este, dupa parerea mea, spiritul Craciunului (fara sa aiba vreo legatura cu o entitate supranaturala nascuta acum 2000 de ani sau cu mos craciun(ce tanar esti)). Poate gresesc...