22 iunie 2009

Cronica disparitiei speciei "Bacalaureatozaurus Trex" - Ziua I

PROLOGUE

//21 iunie.
Pe sistemul pulano-hectoric "Draga jurnal, nu te-am cumparat niciodata dar te invoc cu puterea lui satan de la magazin, ca vreau sa scriu in tine cu sange si cu ceara!", doresc sa relatez si eu ceva. Sper macar amuzant sa fiu, ca ridicoli mai cunosc, trasi prin inel chiar. Dupa cum ziceam, 21 iunie. Ultima zi inainte de inceperea examenului falico-penisian. Incercare semi-esuata de a invata la matematica pana in zori de zi. Plimbare in zori cu un prieten. Ras. Coafura rezista! Dormit 5 ore si apoi o zi intreaga de sovaiala fara rost, chipurile invatand, studii pe sistemul "de-ai stii tu, tata!". Seara, doua beri pentru curaj, cu gandul ca imi vor ameliora eterna grija si o vor inveli intr-o anumita durere intr-o zona erogena. Alt prieten si discutii despre acelasi joc care ne obsedeaza de ani de zile. Fi-ti-ar Blizzardu' de vina! Coafura rezista! Bacalaureatozaurus Trex era acum in fata unei comete care urma sa loveasca o buna parte din specia lui, aproape lipsit de aparare, insa el zambea, culmea!!!
//

THE SHIT

22 iunie. La multi ani! Sanatate! Voie buna si noroc la toti, numai mie nu, ca n-am nevoie! Is prea destept! Pute! De la mine o fi? YES.

Sila mare. Noapte dormita printre franturi. Junghiuri, ganduri, griji si idei care mai de care mai revolutionare, idioate si fara niciun sort de izbanda, cu exceptia celui de a ma tine pe mine treaz, inglobat intr-o celula de intrebari metafizice ("Ce-ar fi daca nu m-as duce?", "Ce daca nu il iau?", "Cat de mare o fi un ou mic?" s.a). La scurt timp, s-au semnalat urmari: ochii umflati, rosii si oboseala aia sfasietoare din zori de zi, dupa o noapte nedormita si frustranta, aproape umeda si cleioasa. Pe scurt, noaptea dinaintea primei zile de Bacalaureat, examenul ala, stiti voi, ala cu "b" mic. Flacara cometei se vedea din ce in ce mai mare. Desi putin deviata spre stanga, coafura rezista!

Mi-am pus ceasu la 7 fix, ca D!, auzisem de la un coleg ca incepe la 8. Ce-i drept, nici n-am avut bunavointa de a ma misca cu o zi inainte pana la listele afisate la liceu, ca D!, am colegi cu spirit de observatie si, in plus, sunt si gras si lenes. Marfa! M-am foit pana a rasarit soarele, neputand adormi decat vreo 3 ore, cu greu si cu scarba. M-am trezit la 6:30, din proprie initiativa. Omul fulger! Minunata renastere revigoranta! Nu puteam deschide ochii, asa ca am intrat in camera lu' tata si i-am zis sa faca o cafea fara apa! ("-Cum fara apa, mai? -Prajeste dracu' boabele alea si taci! Ma descurc eu!") Zis si facut. Iata-ma in fata oglinzii din baie, cu o fata luata din filmele cu efecte speciale nereusite. Laser frate, cand avea pojar. Aproape verde si cu ochii cat pumnu, purced in a-mi barbieri chipul aureolic. Termin si ma privesc in toata splendoarea, cu ochii putin mai infloriti. Grozav! Coafura rezista! "Arat minunat pentru ziua asta mare!", mi-am zis eu asa, privind cu zambet in forma de V in oglinda (desi ochii erau X X).

Schita 1.

(coafura)
/X) (X\
\ V /
\ \:>/ /
\cioc/

Ma intorc in camera curat lacrima si astept cafeaua cu sufletul la gura. Vai! Era sa uit! Ma strecurasem inainte sa ajung in baie, prin camera surorii mele (proaspat venita din Italia) si luasem, tiptil, cu o gratie specifica numai unui porc ninja cu copite cauciucate, ultima tigara din pachet. O splendoare, nu altceva! Eu, in chiloti, la 6:33, facand pe asasinu' pe o podea cu pachet, foarte zgomotoasa. Tre' sa ma laud! Mi-a reusit operatiunea. Bonusul pentru profesionalism, ramanere in anonimat si inducere in eroare: 3 ron, i-am gasit langa pachetul din care am sustras tigara mentionata mai sus. In plus, coafura a rezistat neclintita!

Intre timp, un timp cam cat mi-a luat mie sa scriu paragrafu asta, cafeaua a fost gata. Tata nu avea tigari si se uita oftand la mine, stiind ca nu pot sa beau cafica fara tigara. Vazandu-i amaraciunea, cu un gest magistral, am scos tigara minune din buzunar si i-am fluturat-o in fata ochilor, bucurandu-l subit si inaltator! Da! Era atat de mandru! I-o puteam citi in ochi. O fi fost de la faptul ca ma vedea imbracat in costum, o fi fost de la faptul ca nu sunt fiu risipitor si pastrez tigari pentru dimineti negre, o fi fost de la gandul ca o sa traga si el doua fumuri, o fi fost de la faptul ca inca imi rezista coafura, naiba stie! Insa zambetul lui mi-a dat putere. O putere indeajuns de mare incat sa deschid subiectele rezolvate la romana oral de pe desktop si sa ma uit fugitiv printre ele. Cometa era acum atat de aproape incat i se simtea caldura. Bacalaureatozaurus Trex se zbatea cu greutatea ultimelor pregatiri si in ochii lui umezi de tristete se intrezarea cum mingea de foc se abatea cu viteza amagitoare catre lumea lui. Sa fie acesta sfarsitul sau si a catorva semeni din aceeasi specie, mai slabi si mai putini rezistenti la foc? De asta trebuia sa ne facem dragoni ma, nu dinozauri cu soarta pecetluita din vremuri stravechi.

Ora 8:02. Tarziu. Pai ce-ai facut ma? Nu trebuia sa ajungi la 8 acolo? Nu asa era vorba? Aveam o scuza, insa! Invatasem! YES. Ne-am invoit, dupa un troc scurt, eu si cu tata, ca, pentru calatorie, sa-mi dea merinde jumatate de pachet de tigari Kent si un pachet intreg de servetele parfumate cu capsiuni. Zis si facut. Am coborat la magazinul din colt Stanga (asa se cheama) impreuna si mi-a fagaduit cele promise. Eram acum inzestrat cu tutun si asta era bine! Morala crestea intr-un minut cat la altii in zece! Mirobolant! Incep sa merg spre scoala, plin de incredere. Si merg eu ce merg cand, la cold la vraciu Nea Nelu' (cele mai bune si ieftine potiuni), ce sa vezi? Colega mea, Ana Maria, se grabea spre scoala. I-am propus sa intre in party cu mine si, dupa ce a dat accept, ne-am pornit in cautarea unui al treilea om pentru raid. Intamplarea face ca aveam pont, caci Paradex si cu mine eram vorbiti si sfatuiti sa ne intalnim la Onyx, la 8:20. Ana n-a putut sa se abtina in a-mi admira coafura in timp ce mergeam la locul de intalnire doar noi doi. Era inca in stare perfecta! Iata-ne ajunsi acolo si, in scurt timp, in formatie completa, caci Paradexul venea insotit de Alesia. Gud! Ne-am luat talpasita catre instanta "Colegiul Codreanu Barlad" si, prinzand liliacul de dimineata, am ajuns in scurt timp acolo, proaspeti si copti, zdraveni si durdulii, cu obrajii rosiatici si ochii mari. Aveam ganduri mari! (Si coafuri rezistente!)

//Observati, va rog, ca nu sunt prea intreg la minte! Sunt ba bacalaureatozaurus trex, ba nu-stiu-ce personaj dintr-un joc, ba porc ninja. Ei, si? N-a zis nimeni nimic cum ca as fi intreg. Cine stie, cunoaste. Daca vrei sa afli ce s-a intamplat cu una dintre aceste entitati, citeste in continuare.//

Avand clasa de warrior, m-am dus sa tanchez panoul pe care era afisata ordinea in care trebuia sa intram azi la examen. Mi-am luat apoi frendly-fire cand am vazut ca eram programati mult mai tarziu decat prevedea mintea colegului meu seara trecuta. Paradex mi-a dat chiar si doua-trei blesteme asa pentru obraz. Ne-am decis sa invitam si alti prieteni in party si sa farmam alta instanta. Paradex (clasa warlock) si-a folosit summon-mobile-ul pentru a invoca spiritele a doi baieti cu level mai mare: Cosmin si Alex. Pe realmul ala li se spunea neinfricatii. Alesia a plecat din party fiindca i se parea ei ca nu-stiu-eu-ce-sau-shit-nu-conteaza. I-am aratat cat de putin mi se falfaie coafura in ziua aceea si dupa aia i-a parut rau, dar n-am mai primit-o inapoi, cazand cu totii de comun acord. Ne-am dus cu party-ul la "Casa Armatei" unde am luat ceva experienta muzicala, intalnindu-ne cu cei doi mentionati (chiar un pic) mai sus. De asemenea a venit si prietena Paradexului, Oana. Umbla vorba prin targ ca ea semana cu Ioana D'Arc, atat in aparenta, cat si in esenta. Ramane de cercetat acest fapt misterios. Urmatorul sosit pentru instanta a fost Eugen, omul distractie. Cu el in party, nici moartea nu mai parea atat de depresiva. Primul chemat la cel dintai class change quest a fost Paradex, la ora 10:04. Cat am mai farmat noi doua-trei-patru melodii, acesta s-a intors victorios cu hartia magica pe care scria cu litere de aur 9 | 10 | 9.50. In uralele noastre, acesta a povestit cum se rezolva acel quest. Facandu-mi curaj si punandu-mi un Buff Al Stramosilor pe mine, m-am napustit in "The realm of Oral I" si de aici a inceput distractia. Desigur, daca n-ar fi fost coafura atat de rezistenta, n-as fi avut curaj sa infrunt acea instanta de unul singur.

Ora 10:37. Intru sfios pe usa, insa grabit, stiind ca acel Buff nu o sa ma tina prea mult. Voiniceste le adresez un "Buna ziua" celor doua vrajitoare care pazeau locul si hartia ravnita de mine. Acestea si-au vazut de treaba. Mai indraznet, crezand ca nu m-au auzit, rostesc mai tare "Buna ziua!!!!". Acestea isi continuara rutina, fara a ma baga nici de aceasta data in seama. Mai sa fie! M-am inrait si m-am apropiat de catedra vartos si spumegand: "BUNA ZIUA!!!!!!!!". Doamnele tresar putin si se uita la mine ca si cum ar fi avut ochelari dati pana pe varful nasului, insa n-aveau. Stiti voi privirea de batranica pseudo-atotstiitoare. Imi raspund intr-un final, cu voce sictirita: "Buna ziua." Ha! Le-am zis-o! Sa vezi ce le fac! Ma legitimez ca la politie, le spun ca ar fi trebuit sa dau pe la ora 3-4, dar ca pana atunci imi piere curajul. Ele ma aproba, invitandu-ma sa extrag un bilet, fi-r-ar biletu de vina! Iau si eu unul care mi s-a parut (chiar cititorule, tu ce criteriu ai cand ai de facut o astfel de alegere? sunt curios!) ca arata a subiectul 1 sau 100 (de parca as fi putut stii vreodata). Ma asez in prima banca, fara sa observ ca acolo isi lasasera, cei care au dat pana atunci proba, atat subiectele, cat si ciornele. Dupa doua-trei minute, una dintre ele, admirandu-mi inevitabil coafura irefutabil perfecta, observa ca stau la acea banca si ma intreaba de ce stau acolo. Eu, fara sa-mi fi dat seama ca asta era banca cu subiecte si ciorne, ma ridic elegant, leganandu-mi coada intr-o miscare senzuala ce le-a facut pe cele doua sa susioteasca (Bai, asta-i prost pamant!) si ma pun chiar in fata lor, in prima banca. Bineinteles, am inceput sa lucrez la varianta 54, pe care avusesem nenorocul si neghinionul sa o trag. "O definitie posibila a Romanului" de Pia Branzeu. Cand am vazut numele, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca o sa rad cand va trebui sa-l pronunt. Zis si facut, dupa aproximativ 15 minute sunt obligat de doamne sa imi prezint discursul. Apucasem sa rezolv doar 2.5/3 din subiecte si sa scriu. (toata lumea stie ca eu daca nu scriu, nu pot vorbi oral) Am inceput cu numele Pia Branzeu, moment in care am bufnit in ras. (Ce infantil! Rusine!) Intre timp, in clasa intra un troll cu level mic la iq, imbracat in pantaloni scurti si in maieu. YES! Grozav men! Sunt putin socat si, la cat imi era de cald in costum, imi venea sa-l trosnesc. Nu-i nimic! S-a trosnit singur! Pentru ca era prost de-i curgea scuipat din gura, el neintelegand gravitatia cum functioneaza ea. Termin de vorbit si ma blochez pana acolo unde am scris. Ma uit la gaozarul ala in pantaloni scurti si le spun doamnelor ca am terminat. Ele se consulta si imi dau foicica magica 9| 9 | 9. Apoi m-am distrat cat a fost ascultat acel troll pentru ca asa era regula instantei, trebuia sa fim macar 3 in ea ca sa primim foicica. Nu are rost sa mai zic ce enormitati spunea ala incercand sa-l desluseasca pe Cartarescu si post-modernismul lui. Amuzant! Hilar! Parol! Iesind pe usa, dupa un "FOARTE MULTUMESC!!!" pe acelasi ton ca si salutul cel pe care il auzisera doamnele in final, mi-am dat cu mana prin par. Totul era perfect! Romana, proba orala, coafura rezista! Se pare ca Bacalaureatozaurus Trex se ferise de cometa ucigasa, doar mintea lui bolnava facand-o sa para atat de ingrozitoare, ea fiind o biata pietricica. Uitandu-se spre cer, Bacalaureatozaurus Trex vede semnele a ce va sa vina: inca doua pietricele, doua comete mari si un meteorit imens! Oare va scapa cu viata?

EPILOGUE

//Acestea fiind spuse si facute, m-am intors la party si, cu banii furati de dimineata, am facut cheta pentru un bidon de bere, ne-am adunat la Eugen acasa si l-am baut, jucand putin diablo si darkwatch. Apoi am venit acasa si am scris asta. Daca doriti sa aflati continuarea povestii, asteptati urmatorul episod. Cu respect, Bacalaureatozaurus Trex, porcul ninja si warrior-ul cu viitor nesigur! Sanatate!//

15 iunie 2009

Vis

Inchid adevarul lumesc intre pleoape,
Retina-i carbune ce arde in doliu,
Materia mea este singuratate,
Atomii se pierd intre vis si orgoliu.

Ma ridic inspre pori de eter si de heliu,
Caci sufletu-n trup nu-mi incape,
Sageata-ntre stele sa-mi caute telul,
Suflarea de viata m'-se pierde in noapte.

Decadele urla-n petale perene
De flori ce pe-aceste pustiuri nu cresc,
Petalele tac in decade eterne,
Risipind intru pururi un intreg univers.

Cad mastile albe ce pururi zambesc
Din ceruri de noapte brazdate cu vene,
Si zambete urca spre negrul firesc,
Cersind o farama uitata de vreme.

Mi-e sufletul negru mai mult decat umbra-mi,
Urmand, fara simturi, un destin derutat,
Mi-e trupul mai greu decat toata osanda
Si cad dinspre stele spre Nilul curat.

Cometa de vanturi uscate, uitat,
Lovesc apa rece si sfaram oglinda,
De-avantul nebun ce din nori m-a purtat
Spre-Anubis sa-mi scrie porunca.

4 iunie 2009

Mai bine.

Mi-a impietrit coloana de cand stau pe scaunu asta. Cel putin asa ma simt. Insa nu ma deranjeaza, chiar deloc. Sunt relaxat. Ordine, curatenie, camera pare mult prea statica. Muzica e la un volum nesesizabil. Soarele si-a inchis standul de insolatii si s-a dus spre alte emisfere. In camera mea inunda o stare de moleseala si somnolenta. Zdrobitoare, as putea spune. Acum tot ce-mi doresc e sa scriu ce mai gandesc in ultima vreme.

Aproape-i gata tot, aproape-s om. Parca aud si la radio deznodamantul dezamagitor, intr-un fel. Parca-mi citesc in ziar discordanta dintre dorinta de a ramane pe meterezele mizantropiei si cotloanele vietii care ma duc inevitabil inainte, fortandu-ma sa ma schimb putin cate putin. Stati linistiti, tot eu raman, insa mai evoluez un pas, apoi inca unul, la fel cum facem toti pana nu ne mai recunoastem trecutul si ramanem uimiti cand ne vedem intr-o poza veche sau ne ascultam vocea pe o inregistrare invechita. ("ASTA-S EU?:O"). Nu ma schimb, miezul ramane acelasi copt de februarie. Mai intaresc insa cate un strat impermeabil de piele si sclerotica. N-am voie sa ma doara, n-am voie sa plang, n-am voie sa fiu slab. Despre mine, in continuare, aflati-mi descompunerea in factori primi... Nehotaratul si-a luat azi viata in dinti, alegand, din multe rele, raul cel mai bun. Nepasatorul s-a saturat sa nu mai spere si a plecat in vacanta acolo unde si-a dorit dintotdeauna (nu mi-a zis nici mie, asa ca n-am cum sa va spun). Golanul a plecat la culcare putin ingrijorat si rusinat. Obosise de atatea inutilitati faptuite. Indignatul s-a schimbat in multumit, vazandu-i pe astia mai negri cum renunta. Acum probabil, fiindca a avut si niste articole mai reusite, frustratul isi face griji ca ceea ce-o sa scrie n-o sa fie decat o pierdere de timp, atat pentru el, cat si pentru tine. Greu ii apasa gandul pe suflet, insa deschizandu-si inima, spera ca nu va da gres. Lenosul si-a dat demisia in urma celor relatate mai sus dar inca pandeste in coltul ochiului meu, gata oricand sa speculeze. Celelalte bucati se zbat si bat intre ele, undeva in neantul umanului meu. Nu pot dezlusi mai mult de atat.

Gasesc si bucati din altii ratacite prin mine asa ca iar m-a apucat un fel de dor de multe lucruri ce m-au construit, treptat, pana la acest nivel 19. E o voce ce-mi spurca limpezimea gandului cu amintiri. Oftez si-mi aprind o tigara. Ascult un blues vechi si bun. Ma uit in camera asta si-mi dau seama cate s-au intamplat pe aici. Asta e un punct de concentrare in plasa destinelor oamenilor din Barlad si nu numai. Zambesc, aproape spre ras. Tigara-i buna si siluetele inchipuite in jurul meu se joaca zdravan cu muschii mei faciali. La cat sunt de emotiv si la cat sunt de mare, daca fac un infarct nu ma poate cara tata pana la salvare. Am chef si de glume!

Clar, ma simt mai bine! Nu stiu de ce si pana cand, dar sper sa tina.

Bloody PS artwork


Blood Summoning



Ma plictiseam azi... M-a chinuit talentu.

3 iunie 2009

Soundscapes of sorrow


Tot astazi, am realizat si coperta pentru compilatia SoS, ce urmeaza sa iasa in curand.



All copyright and trademark related rights on this label belongs to me and the SoS community. Any illegal and unauthorized use will be punished through law.
-astept pareri-

Pentru cei ce nu stiu despre acest proiect, puteti citi mai multe aici.

1 iunie 2009

Colaps.

NU MAI POT!!!

Pur si simplu nu mai pot sa ma uit in jur! ...sau sa mai ascult imnurile acestui colt de galaxie. M-am saturat de toti pseudofericitii acestei lumi inchise in automorfisme inconstiente! Ha, v-am zis-o! Sa mergem acasa... Nu, serios acum, chiar m-am saturat! Poate traiesc eu intr-o zona care pur si simplu nu-mi permite sa am un orizont mai pozitiv. "57, Campia libertatii, Cartier deal, Barlad, Vaslui (Moldova), Romania, Europa, Pamant, Calea Lactee". Sa stie toti extraterestrii, chiar si cei aflati printre noi care se cred oameni, unde sa ma gasesca daca vor sa afle pe unde se reproduc oamenii, cum arata si ce gust au embrionii umani. Poate doar traiesc eu intr-un colt de atom de mucegai, sau intr-un fund de pahar cu otrava, otrava de aia dulce care te adoarme lent si fara sa stii iti fura pulsatiile inimii tale dornice de orice. Parca-as incerca sa ma tarasc in piatra pura, grea, dura, rea... Jocuri de cuvinte inutile. (Chiar am scris azi pentru incheierea mediei la engleza: calatoriile mentin talentul in viata, iar sedentarismul ucide orice ascensiune a spiritului. Dar sa nu ma opresc asupra acestui detaliu). Orice cuvant as inventa, n-ar fi de ajuns sa-mi descriu starea, pentru ca am ajuns la concluzia ca oricum am pierdut... M-am saturat si de pseudooptimisti care imi spun ca eu vad viata numai in negru. Nu, in mama ma-sii de lighioana de viata! Sunt si eu fericit si optimist si prost si tot ce vreti. Ma amagesc si eu, doar sunt om si omul se hraneste cu vise, cu sperante, cu viitor. (Ce obtii daca-i iei omului perspectiva spre viitor? Un fel de masa de materie dezorganizata care se misca sacadat si lent, realizand ca utilitatea sa pe aici e relativa.) Nu e vina mea ca nu-mi mai gasesc optimismul prin fiinta, ca l-am pierdut fara sa stiu. E mediul asta tampit de vina. Conditiile si ghinionul, toate in discordanta cu ceea ce mi-as fi dorit eu de la viata. Stiu ca si tu gandesti asa, dar ti-e teama sa-ti spui ca asta-i mai adevarat decat un zambet scuipat printre dinti, doua-trei remarci prietenoase si un minut de ras. Ca sa nu mai zic de dragoste, pe care ti se pare ca o simti, care te segmenteaza in farame usor de asimilat si inlatura partea inteligenta din tine, ramanand practic mai prost, mai vulnerabil, mai slab, dar, cum sa nu, mai fericit si cu cativa hormoni eliberati in sange care te gadila intr-un mod placut... Normal ca nu-i asa, dar asta-i tot coltul meu de lume, asta-i ce vad, asta-i ce ma inunda involuntar. Va urasc, fraierilor! Va urasc, fatarnicilor! Va urasc, fudulilor! Va urasc, va blestem!

Next. 10. Atat am luat la atestat. 10. Atatea minute mi-a luat sa-l fac. 9. Atata au luat alti colegi la atestat. 9. Atatea saptamani s-au chinuit. FAIL! Mai zi ceva! Sistem... Sistem de evaluare si sistem de invatamant. Puteti citi la mai multi colegi, toti impartasim aceeasi parere, a fost o porcarie de examen. Nedrept, partial, fugitiv, plin de nesimtire. Nu mai comentez mai mult, NU MAI POT!!!

Ooo, salut! Tocmai mi-a strigat o tigara din pachet. Salut, fuma-te-ar tata! Sa mergem mai departe cu acest post la care imi doresc din tot sufletul sa primesc numai "plictisitor". Chiar e. E aproape la fel de plictisitor ca un om care sta pe invisible si se uita la statusurile celorlalti ca la o telenovela, eventual mai scrie si-ntr-un fel de jurnal despre asta. Si multe alte activitati de genu "daca nu poti, foloseste covorul". Eu n-as vrea sa am de-a face cu mine, pe bune. Nu-s prea tolerant. Deja nu mai am coerenta, deja nu mai dorinte sociale. Vreau doar un petic de cer, sa ma lasati sa mor liber. Nervii astia.

Am dat si peste neomodernism si peste mai multe lucruri care-mi plac. Variantele zac pe birou exact ca si acum o luna, nemiscate. Le-as lua, impreuna cu majoritatea oamenilor, i-as transforma in format electronic si i-as scrie intr-un fisier notepad (ca atata merita) pe toti, apoi le-as da delete cu pofta. CTRL+A BACKSPACE! Fain.

Asa, despre colaps vroiam sa vorbesc. Mi-am amintit!

Dar nu mai am chef, o las pe alta data! pa.