Gandurile unui tata...< I >

"Cate sunt de spus! Cate ganduri imi dau navala in minte! Cate sentimente imi rascolesc inima si ce greu este sa le astern...
Traim cu mintea si cu inima, fiecare cu rostul ei, cu limitele pe care Dumnezeu si noi insine cautam sa le intelegem si sa le urmam. Suntem ceea ce stim, dar rareori stim ceea ce suntem. Facem ce stim, spunem ce stim, cand normal ar fi sa stim ce facem si sa stim ce spunem. Ne conduce ori mintea, ori inima, cand firesc ar fi sa ne conduca mintea impreuna cu inima. Cred ca si de aici ni se trag noua, oamenilor, multe necazuri - deceptii, ura, egoism, ambitie, mandrie, invidie, razbunare etc. - care ne pot marca toata viata, daca nu stim de unde si mai ales de ce vin. Nu traim in trecut si viitorul este doar in sperantele si dorintele noastre. Prezentul, prin faptele si gandurile noastre, defineste si justifica trecutul facandu-ne sa speram la un viitor mai bun decat prezentul.
Te rog frumos sa te straduiesti cat poti sa inveti, sa acumulezi bogatii spirituale! Lasa "inspiratiile", ca miros mult mai urat ca "transpiratiile", asa ca munceste singur, caci sudoarea muncii proprii aduce doar roade coapte. Ai inceput sa iti zidesti spatiul tau in viata. Pune truda si suflet ca sa nu il distruga nimeni si nimic, cinstea si adevarul sa fie temelia lui. Fii tu insuti, pespecta-te pe tine -in curatenie, in vesminte, in sanatate si credinta- cere sa fi respectat de cei din jurul tau pe care la randul tau ii respecti. Respecta munca si truda celor care o fac pentru tine. Acest respect si a-ti face tu munca, afla de la un chiag de jumatate de secol, sunt fapte ce vindeva un parinte si ii insenineaza crunta singuratate. Jur!!
Acum esti inca intr-un invelis protector, in lumea ta virtuala, fara sa te gandesti prea mult la viitor. Faci ce stii. Eu sunt mereu langa tine, chiar daca, de multe ori, nu ma vezi, nu ma asculti, caci iti pare ca nu-mi gasesti utilitatea. Imbatranesc! Vreau doar sa prind ziua in care incepi sa stii ce faci!"

Aceste-s cuvintele unui tata bolnav, singur, imbatranit, dar ramas cu sufletul la fel de tanar si dornic de evolutie ca si un copil. De asta, nici nu simt atat de mult diferenta intre generatii, la fel cum nici el nu o simte. M-a invatat multe, m-a ajutat si m-a ascultat intotdeauna. Am crescut bine si n-as vrea sa-i reprosez nimic. Poate doar mie sa-mi reprosez ca nu l-am ascultat la fel de mult. Sunt aschia ce pare ca a sarit departe de trunchi, dar de departe de trunchi radacinile tot imi ajung la el. Fie ca il cunosti, fie ca nu, poti stii dinainte ca tatal meu te poate face sa zambesti, te asculta si te ajuta cum poate; caci aceste caracteristici le am si eu, din inima ardealului.
Traiasca omul al carui nume l-am primit spre a-l duce mai departe in veacuri! Iata si melodii care ii plac lui (voi face update, din cand in cand):

Frostbitten Words... < II >

...here you are, like many other times before... Unconscious, laying on the pavement. No one cares, no one ever will. Alone... You really are nothing material. You are a shade. Where could you be now? Where could you have gone? Where did you hide? You lost all your human stability and, shifting into another plane, your mind left your body falling, like a defenseless, green bleeding tree of life in the battle against the woodcutter's executioner axe. You are free, but this freedom comes at the price of unconsciousness... You may never know what's behind your sickening faints, beside your physical instability and illness. You only know that someday you could hit your head against a rock or fall, like a leaf, on some nails, piercing your heart and eyes and never waking up again. Mad hope... Satisfying your obsession for death... Your blood will not wash the sins of this untempered society, as it is more sinful even than a mother brutally slaughtering her own child, then feeding on the remains. But the unconstrained flow of your internal fluid splattered on the floor would ignite the ancient pagan runes buried beneath this wicked soil, setting your soul on the last ride to the kingdom of ice.



As you lay, all you had in your mind has blacked out. The darkness is paralyzing even your soul's gestures, so you can't have even a decent nightmare. But as suddenly as it started, as suddenly it ends. You feel a cold hand touching your face, a voice calling you back to the light, a breath coming closer and closer to your face... Hating the thought of getting help, you fill your heart with poison once more, you fill your head with deadlier anger, and the hope of dying vanquishes again. Frowning, you open your eyes for the second time this day, having in mind only vengeance. You wish death to the one daring to disturb your slumber. You awake violently, ready to impale with your frostbitten words, but you quickly become shocked, stunned, as the first thing you see in the blur is a pair of the most soul-piercing, disturbingly beautiful eyes, mirroring the wave of anger that moves away from your look, making room only for wonder. Then you see her angelic lips moving with demonic passion, without hearing what she's trying to say. Their corners seem to sustain this reality. You are amazed... Not caring for the meaning of her words, you feel that this world could disappear if those lips would say a single one. You feel charmed and weak. You are caught beneath your own pessimism's weight. You can't believe your skin is touched by that unholy mistress' hands. She seems to care for you, but why? Where did she come from? How is this possible? You don't know, you don't even know if you would like to know, but you wish this dizzy, confusing moment would never end. You refuse to hear the outside, fearing that the sound would break this fragile feeling of warmth filling your heart. You don't want to hear names or the lies inside the words' relativity... This comforting silence seems perfect. So you pretend to be convalescent just to enjoy her calming embrace and her relentless try of talking to you... She seems to know that, but she is not disturbed by it. She seems to understand you. She seems to be like you. She seems to have patience, so you wait... frozen in time, looking through her soul, enjoying the cold grasp, enjoying the silence, enjoying her perfume as it's bathing your scars in a silky mend. If only she could feel the storm that is gathering inside your glassy appearance like you can feel the thunders in her heart. Grave silence... Old forgotten feelings. Ghostly, you wait for another wave... You ride the lightning in her, spellbound by her touch...

Frostbitten Words... < I >

You open you eyes... unwillingly. You don't remember who or what you are. Every morning denies your hope that you would die in your sleep. You're broken again, fogy and saturated with the gift of live. Those damn clouds force heavenly light inside your darkened soul, yet you barely had time to take a look at that dirty ceiling... This smell... a sign you didn't drown in your own sweat last night. The colors... The colors try to invade your shadowy mind but the anger in your red eyes refuses to accept them every new dawn. You feel betrayed and full of nothingness. You feel the rage cutting even deeper in your soul every time the sun rises... The feeling of rejuvenation and the fact that you're no longer paralyzed like the time you fell asleep last night make your soul burn, make your soul poisoned with unrelenting violence. Unable to avoid this curse and burden, you awake everyday to have a new tomorrow. You went to sleep in your dreams to wake up in this filthy hell, again...



You feel like exploding in thousands of sharped pieces and then turning to ashes, like a phoenix bird that's hopelessly dying for the last time, leaving this hopeless cause, this unchangeable world, at the wrath of the old forgotten gods. You rise from your tomb-to-be. You begin walking, like a decaying carcass of a lost warrior. You move the grasp of your view outside your window to see the death that envelopes around you: the common smell of human ignorance, the pale faces of the unknown, the similar social decks of people, the time passing in all the automated moves of the ones that pass your eyes by, not knowing you are watching them, the final countdown hidden in every swing of the leafless branches.

How erotic, how pathetic, how romantic, how boring is this world! Never changing, never evolving, forever forced to a life behind masks, full of optimistic fools that think they can enjoy life, without understanding their ultimate goal and direction. They are all going to die, but none will enjoy that moment more than you. You crave for death! All these attempts of false happiness do nothing more than to annoy you to the bone. If you could only have the power of revealing the truth of and to God's creation, you would, but you can't! You lack the virtues this world values the most, because you cannot understand their purpose: policies, politeness, laws, order, renown, hierarchy, capability to lie, capability to accept falsity, capability to live constrained and many other similar senseless social pacts. And so, your rage and anger grow stronger every minute. If you could only extend your damnation dominion to destroy the feeble minded foolishness. If only a fraction of the power of your mind could be transported in physical emotions, the entire world would collapse in a frozen insomniac implosion. The truth of these frostbitten words would condemn this reality to it's only deserved remedy: death. In clusters of ice, rotting frostbite would devour all human eyes, all human ears, all human skin, all human hearts. See no future, hear no future, feel no future. See no beauty, see no masks! Feel the truth! Face your emptiness! It would all make sense, at least more sense than this pathetic, painful, beautiful lie that they call life. Misery! Misdirection! How to live what you cannot sustain through understanding? How to feel what you cannot believe? To live you won't, to die you can't. You are trapped on a line of solitude and isolation, condemned to think what others don't, to feel what others won't. You are not mad, but no one hears your call, your heart, your wounds, your blood. You are not frozen, but you are cold as ice. Oh, never ending sorrow of your soul...

Crisis, again. In the distance, from a foreign corner of your brain, emerges an old friend, in blur... The smoke... The smoke is the essence, the smoke is the path. And so, you smoke, and smoke, and let the smoke engulf you in it's dance... Smoke to live, smoke to die, smoke to remember and smoke to forget. Smoke to leap from this madness. Breathe smoke, eat smoke, be smoke... Be the ghostly smoke of your own scrambled ashes. You're suddenly overwhelmed by your illness and the disease of your own thoughts. You faint...

Jerome Murat... - Despre arta...(partea I) -

Ceva incredibil care te poate lasa fara cuvinte. O abordare interesanta a conceptului de arta.

Ce zi e azi?... - Despre avort... -

Ce zi e azi? Cine sunt azi?... Azi a fost o zi ca multe altele. Azi n-a insemnat nimic in mod special. Azi nu mi-a adus nimic nou. Azi a fost monotonie imbibata in concepte abstracte ce se derulau in fata ochilor mei. Azi n-am invatat nimic. Azi nu am vazut pe nimeni. Azi n-am spus nimic. Azi au trecut multi prin jurul meu fara sa-mi pese. Iar eu am fost in lumea mea, cu gandurile mele sterse si paralele cu realitatea asta (d)in cur...s de "dezvoltare". Cosma? Absent...

Singurul lucru interesant (daca pot spune asta) a fost un gand despre avort, inchegat in mintea mea de prima ora de curs, si anume biologia. Traim intr-o perioada in plina evolutie pe plan stiintifico-genetic. Poate chiar post-genetic deoarece s-au ajuns la anumite limite care par de netrecut. In fine, nu ma prea intereseaza subiectul, dar e crud. E cruda dezvoltarea tehnologica pana la un nivel la care poti vizualiza "fisierul" fat (cu o descriere ampla a detaliilor ) si a "procesului" de "insarcinare" chiar dupa cateva saptamani de la plasarea in "directorul" mama. Astfel, prin apasarea unei combinatii gen alt+ctrl+del se pot observa prin diverse "inovatii" gineco-medicale eventuale efecte si defecte asupra dimensiunilor si continutului arhivei "copilul meu #.rar" (unde # = integer) din directorul de mai sus. In urma unor eventuale inconveniente si erori in deschiderea fisierului de catre aparatul medical, mama pricopsita cu arhiva defecta "intr-insa" poate apasa butonul cancel in procesul de dezarhivare, asta conform reglementarilor legale in vigoare. Ma intreb, avem voie (din punct de vedere moral) sa facem asta? Avem dreptul si puterea necesara de a lua viata propriului nostru urmas, daca aflam de la un aparat ca el va avea o malformatie la nastere? Stiu ca avem puterea de a da viata, de a concepe, de a perpetua, oricat de mult dorim si daca ne tin organele ( pardon de expresie) . Insa avem oare voie sa distrugem cursul natural? Ciclul si balanta naturii? Lumea trebuie sa aiba uratii si frumosii ei, sanatosii si bolnavii ei, normalii si handicapatii ei; pentru a putea exista un contrast care face din om animalul social si cu ganduri ierarhizate. Avortul se practica de multa vreme si pare a fi o usurare in mintea multor persoane bolnave psihic. Vor spune ca e ceva modern si ca nu merita sa-si strice viata doar pentru o greseala. Sunteti de acord? Ei bine, eu cred ca greseala ar trebui sa aiba o repercursiune asupra infaptuitorului. N-ar trebui sa fi responsabil pentru nerespectarea unor reguli simple care te-ar fi putut tine in afara acestui cerc vicios? Ba da! Ar trebui! Dar, dupa cum spuneam (si ma repet, pentru ca fiecare subiect ce-l abordez parca cere asta), mergem pe drumul autodistrugerii, din ce in ce mai accelerat! Recunosc, vorbesc in necunostinta de cauza la nivel practic ( n-am fost in astfel de situatie niciodata ), dar mi se pare un gand inuman. (( Un exemplu din istorie ( neverificat, auzit azi la biologie de asemenea ) de avort anulat, ce a adus pe lume un personaj foarte important, este cazul familiei Beethoven(ringin' a bell?). Ludwig a fost primul copil al unei familii mediocre, asta cu putin noroc. La inceput, gandurile unui copil ii speriau pe cei doi parinti si au decis sa faca un avort. In urma insistentelor mamei sale, acesta a fost adus pe lume in cele din urma. Ei uite! Un geniu a luat nastere din cauza anularii acestui proces macabru. ))

Sunt multe variabile de luat in calcul aici si multa lume nu e interesata de acest aspect pana nu se trezeste cu viata data peste cap. Trezirea ! Nu fiti abstinenti, caci sexul este placut si folositor (mai ales acum ca suntem urmariti din satelit permanent; hai sictir, din nou!). Dar folositi mijloace de contraceptie si protectie. Ma simt aiurea sa dau sfatul asta, pentru ca eu nu il practic ( am motivele mele ), dar vreau sa va fac pe voi sa ganditi (serios)! Viata nu e un joc, nu are buton de restart, nu are butoane de save sau de load. Au mai zis multi inaintea mea asta, auzi la tot pasul. Multi au zis, putini au auzit. Putini aud in continuare.
Daca am fi putin mai constienti cu totii, nici n-ar mai trebui sa punem in discutie problema avortului.

Concluzionand, azi e o zi gri-cenusie cu gust de nisip si, desi mai calda fizic decat altele dinaintea ei, imi pare mult mai rece psihic. Iar eu, eu sunt un mizantrop extaziat ce da sfaturi sociale... Halal! Merit sa aruncati cu pietre in mine... pana ma interiorizez din nou in lumea mea si nu mai arat ca imi pasa.

Totusi, aveti grija de voi si de viitorul vostru!

Andrei C.

Traim in Romania... si asta ne ocupa toata intimitatea...

Iata-ne ajunsi cu bine (unii mai mult, altii mai putin) si in minunata data de 20 ianuarie 2009. Pe langa multe alte evenimente care mai de care mai pompoase, aceasta zi se bucura si de intrarea in vigoare a ultimei nascociri democratice a conducatorilor nostri breji. Nici n-am apucat a deschide bine ochisorii in lumina lui 2009, nici n-am facut mai mult de doi pasi in roua si prospetimea acestui nou an, dar iata ca ne trezim loviti violent in orgoliu nostru de cetateni de catre scumpii nostri alesi. Palma vine sub forma eleganta a unei noi legi. Pe scurt, toate activitatile de comunicare inter-umane, fie ele pe calea undei radio sau sub forma binara printr-un fir (telefonie - toti operatorii, internet - toti operatorii), vor fi sub continua supraveghere, vor fi stocate si arhivate pe o durata de 6 luni (de parca ar putea verifica cineva aceasta perioada), iar toate informatiile legate de durata, localizare in timp si spatiu, persoane implicate si eventual continutul - folosibil eventual in instanta (chiar daca asta nu scrie, asta se va face) - toate vor intra in posesia domnilor de la serviciile de informatie si securitate nationala. Ei, nu-i minunat?

Asadar...
Dragi criminali care puneti la punct o lovitura, dragi psihopati care terorizati oameni prin telefon sau mail, dragi teroristi care doriti sa achizitionati arme de distrugere (in masa, in scaun, in garaj sau in sufragerie), dragi domnisori si domnisoare care apeleaza si/sau raspund la linia fierbinte, dragi pasionati de pornografia pe internet (cei de la-bar), dragi persoane care practica sexul la telefon (sunt si de astia, si inca multi) cu partenerul dumnealor iubit, dragi indragostiti ce pierdeti ore intregi la telefon si draga "telefon-fix/mobil" de la scoala... Sunteti suspecti! Sunteti urmariti si cineva stie cine, cand, de unde, cu cine, cat, cum si eventual ce comunicati! Voi lasa la latitudinea fiecaruia sa arecieze gravitatea acestei situatii, caci nu-mi permit sa iau in ras statul roman (si acest post va fi stocat desigur undeva la SRI). Glumeam, voi comenta putin, desi paranteza facuta este perfect adevarata. De comentat, nu prea e ce. E o situatie care face mult mai mult rau decat bine. E o situatie ce ne inchide pe toti in niste cutii negre cu dovezi ale existentei noastre. (pentru cei ce s-au gandit sa-si faca un jurnal si n-au avut ocazia, statul roman a gasit solutia!) Nemaiminunat!
Zoo! Romania Reality Show! Ro-pet show! Big BrotherS! (is chiar mai multi frati). Nu imi convine si vor fi multi ca mine. Pentru voi, zic doar atat: n-avem ce face efectiv! Solutia va veni in timp, daca si ceilalti isi vor deschide ochii!

Prin urmare...
Pana la rezolvarea crizei, iata niste sfaturi practice utile pentru romanii constienti:
- aruncati-va telefonul, cartela si taiati cu incredere cablul de la net.
- cumparati-va un uliu, un porumbel voiajor, o vulpe, un soim, un vultur, o bufnita sau macar un pescarus sau sobolan.
- apelati la serviciile unui dresor profesionist pentru a transforma vietatea intr-un mijloc de comunicare al evului mediu.
- cumparati-va (scoateti din sertare) stilouri, foi si hartie pentru o corespondenta ceva mai moderna.
- iesiti la iarba verde si vorbiti cu prietenii fata in fata, nu pe internet. (va fi mult mai bine)
- orice forma de manifestare a unui protest sau macar de informare a celor care nu stiu e de mare ajutor.
- pentru teroristi: cumparati antrax sau cianura si folositi plicuri; in cazul dorintei de arme de foc, mergeti direct la sursa.
- pentru statul roman: hai sictir!
- pentru cei ce cred ca este o masura buna: idem!

In concluzie...
Desi pe un ton mai putin formal si scris mai in spirit de gluma, acest articol reprezinta o nedreptate ce se intampla chiar sub ochii nostri. Conducatorii dau dovada inca o data ca se poate ca nesimtirea sa fie chiar publica si fara rusine. Asa ca fiti mai atenti ce, cand, unde si cu cine vorbiti la telefon sau prin mail. Desi este intimitatea voastra, poate fi folosita impotriva pripriei voastre persoane, daca sunt gasite niste circumstante atenuante. Justitia e oarba, nu? Ei, romanii nostrii au vrut sa o dezlege la ochi. Sunt curios ce o sa iasa din tot balamucu asta.

Deci, sa fiti cuminti si aveti grija cand spuneti/scrieti data viitoare "te iubesc"(sau lucruri mai personale si.sau incriminatoare)! Cineva s-ar putea amuza pe seama voastra si chiar v-ati putea trezi cu o a treia voce punand intrebari din senin. Dupa cum ziceam, mergem spre autodistrugere, inventand din ce in ce mai multe metode.

Merci ca v-ati obosit ochii si sper ca v-am ajutat/amuzat.

Traim in Romania... si asta ne oftica tot timpul...
Va multumesc mult, la revedere!
Andrei C.

Colind pesimist... - Despre sarbatori... -

Cam intarziat, ca de obicei, as dori sa spun si eu doua-trei vorbe despre Craciun si alte sarbatori inrudite... Pe scurt, punctul meu de vedere e indoielnic cu privire la veridicitatea spiritului de sarbatori si la cat de speciale pot deveni cateva zile pe an. Moscraciunizarea si iisusizarea targului si a oricarui bun de consum si nu numai, despaduriri si impaduriri care mai de care mai artificiale si fortate in fiecare pridvor, ochi lacomi ce asteapta numai cadouri... burti grase ce tanjesc dupa carne sacrificata in cinstea domnului I.C. si camesi murdare de mustar si grasime datorita lacomiei si poftei cu care molfaie din organele animalelor niste umflati... lumini si mirosuri instigatoare pe strazi si in case, cantece cantate la tempo triplu si in tonalitati bolnave doar pentru niste amarati de arginti... Toate ma zgaraie pana in adancul creierului si-mi subliniaza parca devalorizarea acestei perioade a anului. Oameni ce mor si se tarasc prin spitale de la "preaporcire", lupte in familii de la consum excesiv de alcool, grupuri din ce in ce mai rare de brazi care stau speriati, impodobiti (sa fie ironia completa) prin case, asistand la adevarate carnavaluri de lipide si bauturi spirtoase si la sangeroase evenimente petrecute intre patru pereti, la cald, asta dupa ce au fost spintecati cu nerusinare (de tineri) si urmand sa fie aruncati nepasator in ghene de gunoi ce amplifica si mai mult starea de greata din sufletul meu pentru aceste sfinte omagii aduse Salvatorului. Hai, creca' nu te-ai suparat, credinciosule? Pai da, am tot dreptul sa iau in batjocura cat timp sunt luat in batjocura. De ce sa nu incalc eu a zecea porunca, daca celelalte noua sunt deja incalcate de toti? Nu e minunat de corect?







Sa ma calmez, totusi. In aceasta atmosfera de-a dreptu enervanta, ascultand eu din piesele ce ma ung pe mine la suflet, care ma baga pe mine in starea pomenita anterior, am intrat inevitabil intr-o mica depresie... Primul gand a fost la oamenii sarmani in adevaratul sens al cuvantului (fara voie, pentru care viata a intors roata mult prea brusc, cei ce nu au ajuns sarmani de lene) , si nu, nu stiu ce-mi veni sa ma gandesc la ei. Totusi deschizand un notepad, cuvintele au curs...

Balada cersetorului (de iarna)


Calma, zapada se varsa din ceruri
Un cantec, hoinar sentiment umple goluri
Cand oameni zambesc, tot oameni ingheata
Si nu-s de zapada,-s din carne si oase
Un cantec, hoinari ce s-ascund fara casa
Lumini vad in geamuri,imbracati doar in ate...

Calme, troienile cresc iar si tac
Un cantec, cu ochi mari s-amintiri in stomac
Cand oameni zambeau, tot oameni de gheata
Si nu-i o minciuna, e-o lume nedreapta
Un cantec, mirosul ce-adie din case
Doar lumina se-mparte si la cei de sub treapta...

Calmi, norii cern orizonturi inchise
Un cantec, descult se strecoara prin vise
Cand oameni zambi-vor, privind ca prin gheata
Ca nu-i a lor vina, si plang lacrimi mute
Un cantec, invelis datator de speranta
Lumina ii stinge si nimeni n-aude...

Asta e sa pun in balanta aparenta fericire a tuturor de craciun cu adevarata durere cauzata de degeraturi impletite in singuratate. Sub foi de carton pe strazi ce se pierd sub troiene, sau printr-un orfelinat, fara a-ti cunoaste parintii, simti spiritul? Simti? Hai, ca nu vreau sa va stric dispozitia... Probabil n-ati vrea sa stiti cum e sa fii cel care primeste cadouri caritabile, si sa te simti privilegiat pentru asta. E dureros, dar e un fel de autobalans al vietii. Cei slabi se pierd, fara urma. (nu conteaza ce esti inauntru, esti doar o forma fara fond sau cum ar zice parazitii - esti boschetar si boschetar te striga toti!)

Apoi a venit un gand mai optimist... Asta ca sa nu inchei post-ul intr-un ton total pesimist. E bun si Craciunu pentru ceva. Vacanta si timpul liber pe care oamenii si-l pot petrece impreuna. Fara sa luam in calcul cele spuse mai sus, prietenia intre oameni parca valoreaza mai mult in aceasta perioada a anului. Se leaga prietenii noi, se bea, se rade mult, se aduna lumea sa fuga frigul de afara. Se trece intr-un nou an cu sperante si vise noi. Artificiile inunda cerul si in toate astea parca iti vine sa iubesti pe cineva. Iti vine sa-ti strangi prietenii si familia in brate (pacat ca uneori nu poti, dar sa nu revin iar la pesimism). Orice ai face, parca vrei sa fii bun.

Concluzionand (si pardon iar pentru intinderea destul de mare a motiunii), as putea spune ca ceea ce se schimba de sarbatori este ceva in interiorul fiecaruia (chiar daca unii recunosc sau nu), iar singurele daruri pe care le primim cu adevarat atunci sunt bunatatea si dorinta de intrajutorare (empatie, daca vreti). Chiar daca prea multe acte practice nu face nimeni, iar superficialitatea si comercializarea simbolurilor religioase si nu numai se face cu nerusinare, acesta este, dupa parerea mea, spiritul Craciunului (fara sa aiba vreo legatura cu o entitate supranaturala nascuta acum 2000 de ani sau cu mos craciun(ce tanar esti)). Poate gresesc...

Sa sparg gheata... - Despre visare si prostie... -

Draga cititorule, anuleaza-ti aceasta functie (sintax: /end reading;) daca ai ceva cu persoana mea, daca te plictisesc lungi insiruiri de idei fara o concluzie prea clara sau daca ai ceva mai bun de facut. Nu pierde vremea pe bloguri ca mine!

Acelea fiind spuse, sa purced in editarea primului meu post. Eu am foarte mult timp liber in viata mea, sau cel putin asa ma face sa cred modul meu inconstient si neglijent de a fi. Sunt multe probleme si multe visuri ce m-ar putea tine ocupat constant, totusi prefer sa nu ma ocup de nimic si sa-mi spun in gand: "Am timp si de astea... mai tarziu" sau "Dupa vacanta ma apuc..." si, desigur, "Hai ma, nu-i asa de greu sa te schimbi, CAND VA VENI VREMEA!". Ma trezesc cateodata ca stau pur si simplu intr-o stare inerta, din care nu pot iesi prea usor, chiar obsesiva (datorita unei melodii, sau a unui gand rebel din cap care imi da de furca binisor si ma face sa visez), care pur si simplu ma tintuieste de scaun. Aceasta stare m-a facut sa-mi fac blog... in speranta ca cineva va avea rabdarea de a ma asculta si chiar dorinta de a ma critica. Poate va este cunoscuta aceasta stare, usor confundabila cu lenea, dar parca dusa la un alt nivel mai metafizic. Daca nu, inseamna ca sunteti norocosi sa aveti un creier mai putin imaginativ si un stil de viata programat, constient ori inconstient, de voi sau de altii pentru voi. Sau poate ca nu, daca ma gandesc mai bine. Nu sunteti norocosi! As putea defini aceasta stare ca una de creatie (foarte depresiva ce-i drept pentru mine, pentru ca imi place sa compun lucruri "imperial doom fantastic"), in care contemplez la notiuni si alipesc idei, unele mai abstracte ca altele, stare in care mintea mea devine un fel de plansa pe care pot sa desenez orice imagine, stare in care mintea mea se comporta ca un portativ pe care pot scrie orice melodie, stare in care sufletul meu se rupe de realitatea asta si se refugiaza intr-un alter ego, mai calm si neafectat de undele ce ne bruiaza zi de zi. A! Asta imi aduce aminte de ceva ce am scris eu mai demult. Sper sa nu va plictisesc daca va arat:

"Imbratisezi, fie ca vrei, fie ca nu vrei, un ocean fara limite palpabile al gandurilor tuturor ce fara voie iti strapung existenta cu excrescente parca osoase ale ideilor in care ei cred cu atata determinare. Crezi vreo secunda ca ai putere? Crezi vreo secunda ca poti schimba ceva? Nu zic ca e imposibil, dar schimbarea pare ca poate fi adusa doar cu forta in timpurile noastre. Suntem mult prea bruiati de infinitatea de unde electromagnetice ce ne perturba linistea, transformandu-ne in produsi sintetici instabili, ce reactioneaza necontrolat. Reactii ce dau nastere parca unor arbori genealogici bolnavi si vestejiti, ale caror aschii nu pot sari prea departe de trunchiuri. Ceea ce ma sperie este accelerarea tuturor actiunilor umane si superficialitatea care se asterne paradoxal exact in miezul societatii actuale. Sa ne schimbam.. Sa ne schimbam atitudinea catre cei ce trebuie schimbati. Sa ne schimbam atitudinea catre cei ce vor sa ne schimbe in bine.. Sa ii schimbam pe cei care trebuie (asta are multe sensuri). Sa ne schimbam intre noi.. Sa ne schimbam naravurile.. Sa ne schimbam poate si blana.. Sa ne schimbam, pana nu este prea tarziu. Da! Recunosc! Suna naiv si infantil, si nu sunt nici primul si nici ultimul care spune aceste lucruri, fara a avea nici cea mai mica putere de executie(si asta are mai multe sensuri). Trist! Lumea noastra e un perpetuum mobile pe drumul spre autodistrugere... Trist dar adevarat! "

Pentru cei ce au avut rabdarea de a citi integral, sper sa fi inteles punctul meu de vedere si sa fi sadit macar o samanta de constientizare in constiinta voastra. Pentru ceilalti, ma bucur intr-un fel, deoarece nu-si pierd vremea. Ce am scris mai sus a fost o pierdere filosofica de timp, una din multele pe care le am in fiecare zi. Ea face trecerea la cel de-al doilea subiect propus in discutie - prostia umana. Oamenii nu-si schimba mentalitatile cand cineva le spune sa faca asta.. Asa functioneaza motorul mintii omului cu un iq sub medie si cu varsta de gandire 1/2 decat cea din buletin. Tendinta si trendul este de a contra orice speranta de schimbare si de a inneca orice influenta exterioara benefica in suc propriu (darama si plange -" O!, viata mea") . Ei, mai fa-le ceva daca poti! Voi sunteti de vina, voi care le umpleti buzunarele si care nu ne lasati sa ii interzicem subit, ca si cum i-ar fi inghitit gaurile negre ce ocupa spatiul lor intracranian. Voi! Suntem limitati cu totii ce-i drept, dar unii sunt mai limitati ca altii, iar vinovatul se pierde in vremuri apuse, cand a fost impartita inteligenta in lume. Nedrept este ca limitele celor mai limitati decat cei ca mine (ce doresc schimbare) limiteaza evolutia tuturor .

Revenind la starea de visare caracteristica oamenilor ca mine, ...e minunta! Starea de visare te face sa uiti de toate problemele si de toti inapoiatii mintali, de tensiune si de presiunea zilelor ce vor veni. Starea de visare te face sa simti ca traiesti viata, starea de visare e in fiecare din acele momente unice si in bucuria lucrurilor marunte... (o melodie preferata, o tigara noaptea tarziu si alta melodie preferata, o privire aruncata pe sub gene, o tampenie spusa de un prieten bun, alta melodie preferata, un ras de juma de ora de la o faza de trei secunde, adrenalina din sange, emotiile tuturor primelor dati si multe, multe altele) .

Omul este o fiinta visatoare (printre multe alte atribute). Daca simtiti ca va lipseste ceva din viata, incercati sa visati! Cu ochii deschisi, cu ochii inchisi, ganduri diabolice de cotropire a corporatiilor ce ne controleaza, ganduri de a fi membru al unei astfel de corporatii, ganduri de schimbare in bine, ganduri de schimbare in rau, mai negativist, mai pozitivist, mai pesimist, mai optimist... Visati! Acordati-va macar un scurt timp si partii din voi ce vrea sa creeze, ce vrea sa scape macar pentru putin intr-un alt spatiu in care nimeni si nimic nu-i poate incurca socotelile.

In concluzie, as dori sa spun ca probabil tenta optimista din finalul de mai sus este datorata unei stari de bine prin care trec momentan (cauzata tot de visare), care va trece mai devreme sau mai tarziu, lasand loc eului clasic, trist si ingrijorat, care va avea in vedere un punct de vedere mai pesimist si latura mai rece a vietii. Cat despre prosti, 'om trai si-'om vedea...

Pana data viitoare, ramaneti cu bine! Andrei C.