" Buna ziua si bine v-am gasit, dragii mei
Cineva spera ca am ramas fara idei? "
Sunt viu, traiesc, desi mi-as dori sa nu sufar de conditia asta. M-am cam saturat de lumea majoritar cretina, care accelereaza in toate aspectele negative si lasa in urma tot ce-i bun... Asta nu-i evolutie, e regres; si inca unul foarte constient si bine privit de catre membrii constituenti ( praf-pulbere fina, varza, ghiveci de specii, culori, mode si influente stupide impletite intr-un stabil spirit de turma; ce-ti poti dori mai mult? ) ai frumoasei societati contemporane. Vad in fiecare zi gesturi simple care imi provoaca pur si simplu repulsie pana in adancul emisferelor cerebrale. Vad in fiecare zi cum moda evolueaza din ce in ce mai incredibil si de prost gust. Aud cuvinte de jargou care mai de care mai revolutionare ( in cel mai cretin mod cu putinta ). Mi-e si sila sa mai ies din casa. Astia parca au afectat si aerul pe care il exipra cu prostia lor, astfel imbiband parca toata natura in inconstienta lor inalienabila.
"Trebuie sa pierdem din noi dezamagirea, asa, rara si putina, cand apare.
Dar sa nu ne pierdem speranta ca totul se va schimba. Aceasta e infinita."
Dar m-am saturat si sa-mi pese de altii. Asa ca nu mai vorbesc despre ei. Am hotarat sa-mi invelesc frustrarea intr-o covertura de progres a propriei persoane. E cel mai bine. Poate cand voi ajunge sa am putina putere, voi putea schimba ceva. Momentan, pot doar sa-mi bat gura degeaba, fara sa fiu bagat prea mult in seama de nimeni. Hm, mi-e greu sa ma abtin, totusi...
"Orice incercare lasa in urma o raza de speranta.
Singura certitudine eterna ce ramane e ca nimic nu este cert sau etern."
Nu privi inainte, nu privi inapoi, ci doar in sus. Cum mama dracu' sa privesc in sus? De privesc in sus, vad o mare prapastie spre care ne indreptam (paradoxal, desigur, ca de obicei). Mai vad si o tona de cabluri spanzurate pana la refuz intre stalpi, astfel incat sa ne cada in cap cand bate vantul mai tare. De asta (doar, poate) tre' sa te uiti in sus si eventual sa ai si dodge maxim, sa te poti feri de lightning si wind damage. Daca nu, ghinion, n-ai respawn in baza. Ai murit, esti hardcore character. Scuzati exagerarea izvorata din virtual. Cel mai bine e sa inchid ochii, sa renunt sa mai cred ca sunt om (cel putin ca sunt alcatuit din aceleasi substante ca aceste specimene proaste si sclifosite), sa trag o tigara cu sete si sa ma ascund in sfera limitata a entitatilor cu care ma simt bine si a lucrurilor care ma fac fericit. Simplu? Ei na, fiind un ciudat, aproape 98,764% greu de controlat si de propria mea constiinta, imprevizibil si frustrat, mi-e greu sa-mi stapanesc cuvantul si gandul...
"Daca puterea mea statea in pumni, va trimiteam spre alte lumi
Si populam legat de ham azilul de nebuni..."
Cuvinte, ganduri, sunete, imagini, dragoste, prieteni si jocuri. Reteta e destul de simpla, aparent. S-ar mai adauga fortat si matematica si biologia intre ele, dar probabil nu va pasa prea mult, cum nici mie nu-mi pasa, desigur. Cel mai greu e cu autosatifactia de a te simti bine in pielea ta. Cu fericirea de a face ce-ti place, de a avea succes. Aici contribuie si norocul si abilitatea de a te mula si adapta la conditiile vietii. Eventual abilitatea de a nu-ti pasa cine esti si ce vrei. Oricum, daca nu te incadrezi aici, exista intitutii specializate in cei ca tine, orice ai ajunge (spitalul de nebuni, centre de asistenta sociala, azile de batrani, poduri si cladiri inalte si cu acces usor pe acoperis, fabrici de lame de barbierit, puscarii de 5 stele intoarse >:). Viata merge inainte, chiar si fara viata ta.
"Viata iti cere doar ceea ce poti. Fa ceea ce se poate: nu alerga in zadar."
Trec toate, intr-un fel sau altul. Chiar trec, si 99,9999999999999% din ele nu le vedem. Suntem foarte limitati, dar limitarea asta inseamna fericirea omului normal. Omul este construit piramidal din nevoi subjugate pe mai multe niveluri. Cu cat este mai prost, cu atat treptele piramidei ce tin de spirit, cunoastere, adevar, filosofie, s.a; sunt daramate si uitate, lasand loc unei fericiri mai primitive si simpliste, pe care omul inteligent nu este capabil sa o traiesca la aceeasi intensitate, el cautand sa fie din ce in ce mai intelept si sigur de tot ce-l inconjoara. Pacat ca in spatele usilor deschise cu greu se afla mai multe usi, iar omul n-are timp in viata lui sa le descuie pe toate. E pur si simplu aleatoriu cum traiesti. Ca un joc de zaruri cu o infinitate de fete. Ei draci, ce sansa ai sa-ti pice zarul pe fata care-ti trebuie tie? Limita cand n tinde la infinit din 1 supra n este egala cu zero. Probabilitatea tinde la zero. Dar nu-i nimic! Nu trebuie sa fii pesimist! Nu exista doar negru pe lume! Fericirea o gasesti in lucruri marunte, exact atunci cand nu o cauti. Face parte din ironia sortii ce se abate asupra vietii unui om. Graficul periodic sinusoidal al existentei noastre. Cand sus, cand jos... Ciclic. Probabil am devenit plictisitor. Iertati-ma va rog, dar n-am mai scris de mult.
"Animals don't have a choice... They've got to live the life they've been given.
Humans on the other hand, have a choice.
You don't like your place in the world?
Suicide, ...that's right! "
Animalele traiesc doar cu ajutorul instinctelor pe care le au din nastere si a unei initieri foarte scurte pe care le-o fac parintii lor. Nu au constiinta. Nu au gandul de a muri, asta e foarte important. Ele doar fac ceea ce le sta in cromozomi sa faca. Pentru ele nu exista alta cale, nu exita alegere. Ar fi frumos sa fie asa si pentru om. Dar nu, noi trebuie sa avem lasate libertatile gandului si ale faptei. Sa ne putem face cat mai mult rau reciproc si cat mai meschin cu putinta treburile. Gandul de a nu mai fi starneste teama tocmai din cauza egoismului si mandriei caracteristice fiintei umane. Omul este o fiinta egoista, constiinta fiindu-i baza pe care isi construieste atatea sentimente negative, doar ale lui, care il fac sa uite conditia fundamentala de muritor. Mandria, lacomia, orgoliul, frica de pedeapsa, frica de singuratate si altele de acest gen care il mint pe om in a crede ca ceea ce simte va dainui mai mult decat o clipa, raportandu-ne la timp ca notiune planetara. Frica de moarte este un sentiment care a ajuns sa ne stapaneasca societatea. Am ajuns sa-i inteleg foarte bine pe sinucigasi si asta nu-i prea bine, stiu sigur.
"Trebuie sa ai taria de a accepta ceea ce nu poti schimba"
Moartea nu inseamna sfarsitul vietii, decat individual. Dar cum indivizii priviti separat, din punctul de vedere al societatii, nu inseamna nimic pentru nimeni, putem spune ca moartea este un proces destul de comercial, destul de abuzat si destul de mult folosit pentru santaj. As putea spune ca a fost inventat pentru a ne face prea mult rau, inainte de a-l simti, fara sa putem sa-l cunoaste si sa-l intelegem... Apoi dracu' mai stie. Importanta e teama de el si puterea acestei frici din interiorul mintii umane. Moartea inseamna supunere, gandul la moarte inseamna blocaj neuro-psihologic usor de sabotat de catre niste minti mai sirete, fapt ce se intampla din plin in ziua de azi. Dar cine-s eu sa fac studii de astea? Un biet pion. Mainile si mintile ce joaca acest joc de sah stau in penumbra limitei umane de intelegere. Poate suntem noi, miscarea browniana pe care o alcatuim atat de complex si imbarligat incat nu mai suntem in stare sa credem ca suntem singuri. Poate e altceva, o forta in care suntem starniti sa credem sau nu, tot din spiritul de turma si lacomia mintii umane atunci cand vede ca a fi bun nu-i aduce rasplata promisa. Greu.
In final, sa trag si o concluzie? Nu stiu, nu prea pot. Am vorbit prea incurcat si despre prea multe. Puteti trage voi o concluzie daca vreti. Eu pot sa zic doar ca... Stiu ca sunt slab ca om singur si ca nu insemn prea mult pentru lumea asta. Stiu totusi ca insemn mai mult decat majoritatea dintre maimutoii neevoluati ce ne inconjoara. Stiu sa apreciez sinceritatea. Stiu sa fiu sincer si sa vreau sa fiu sincer. Stiu sa apreciez un prieten bun si sa incerc sa fiu un prieten bun. Stiu sa ma bucur de o tigara ieftina si de o gura de paine cu ceapa. Stiu sa mananc si caviar si caracatita si sa fumez trabucuri, dar stiu ca nu simt nevoia unei vieti extravagante si pompoase. Stiu ca fericirea n-o gasesc cei care o cauta. Stiu ca gandul nu se coboara din pridvoarele mintilor luminate acolo unde aude prea multa vorba in vant. Stiu sa vorbesc mai putin decat gandesc. Stiu sa primesc palme si sa ma abtin in a face gesturi care mi-ar murdari in primul rand imaginea mea fata de mine. Stiu sa fiu cretin si nebun atunci cand trebuie, dar stiu sa nu intind coarda. Stiu ca nu pot sa le stiu pe toate si ca nu trebuie sa le stiu pe toate. Stiu ca te plictisesc si stiu ca multi dintre cititori n-au ajuns inca aici. Stiu sa tac si stiu sa ma opresc acum.
"Intre noi fie vorba, nu te astepta sa-ti fie din ce in ce mai usor,
pentru ca iti va fi din ce in ce mai greu.
Nu uita, jocul e acolo unde este mingea, de fiecare data."
